Pungi de hartie – ce mai facem cu ele?

pungi de hartie

Când aţi folosit ultima dată pungi de hartie? E posibil ca acest lucru să se fi întâmplat atât de firesc încât să nu fi acordat atenţie pungii în sine. Dacă aţi ridicat un pacheţel de la poştă, nişte alimente de la magazin sau nişte cărţi de la librărie, este posibil ca aceste articole să fi fost aşezate în pungi de hartie mai simple sau mai complexe, cu mânere realizate tot din hârtie sau rapid înfăşurate în partea superioară. 

În afară de a primi produsele comandate online în pungi de hârtie, trebuie să ştiţi că acestea se pot folosi şi pentru alte lucruri. Iată câteva idei practice. 

Pungi de hartie – Idei şi sfaturi utile

1. Puneţi la frigider ciupercile împachetate în pungi de hârtie
Dacă vreţi să depozitaţi ciupercile în frigider, la rece pentru următoarele zile, puteţi folosi cu încredere o pungă de hârtie în care să le aşezaţi. “De ce să nu le pun într-o pungă de plastic?” – ne-aţi putea întreba. Pentru că, dacă le lăsaţi în materiale din plastic (caserole sau pungi), ciupercile se vor strivi mai repede, se vor înnegri, vor deveni mai lipicioase şi îşi vor pierde din prospeţime. În schimb vor fi mult mai proaspete dacă le veţi păstra chiar şi pentru mai multe zile înfăşurate în pungi de hârtie. 

2. Curăţaţi florile artificiale cu o pungă de hârtie cu sare
Dacă aveţi la birou sau acasă flori artificiale sau din materiale textile, puteţi să le oferiţi o nouă înfăţişare şi să le curăţaţi de praful inestetic de pe suprafaţa petalelor, cu ajutorul unei pungi de hârtie. Iată ce trebuie să faceţi. Puneţi într-o pungă de hârtie câteva linguri de sare, după care luaţi florile artificiale şi înmuiaţi-le prin sare. Agitaţi uşor punga de câteva ori, iar când le veţi scoate veţi observa că florile arată ca şi noi.

3. Folosiţi pungile de hartie pentru a crea marionete simple de mâna
Într-o după amiază ploiasa vă puteţi juca împreună cu micuţul dumneavoastră cu o marioneta confecţionată dintr-o pungă de hârtie. Folosiţi creioane colorate, acuarele, lipici, sclipici, foarfece şi câteva fire de lână. Desenaţi doi ochi surâzători pe una din feţele pungii de hârtie şi decoraţi-o apoi cu alte materiale. 

4. Fructele se coc mai repede într-o pungă de hârtie
În mod surprinzător, pungile de hârtie reprezintă o modalitate eficientă de a coace fructele. Aşezaţi fructele în pungă şi puneţi pe lângă acestea câteva bucăţi de fructe care sunt deja bine coapte (de exemplu o banană). Acest lucru va accelera procesul de maturare şi funcţionează cu orice tip de fruct inclusiv piersici, banane, pere şi mere. Puteţi încerca chiar şi cu roşii. După ce s-au copt suficient, puteţi să le păstraţi pentru mai multe zile în frigider. 

5. Uscaţi plante proaspete într-o pungă de hartie
Spălaţi şi uscaţi complet o mâna de ierburi proaspete. Aşezaţi-le cu vârful în jos într-o pungă de hârtie. Tăiaţi punga în zona tulpinilor, faceţi câteva găuri pentru a grăbi procesul de uscare, după care puteţi să le păstraţi timp de câteva săptămâni într-un loc cald. Astfel puteţi usca rapid ierburi aromate ca cimbru, rozmarin, busuioc sau plante de ceaiuri (sunătoare, cimbrişor, mentă etc). 

Iată doar câteva din numeroasele utilizări ale pungilor de hartie, lucruri pe care oamenii le-au descoperit de-a lungul anilor. Pungile de hârtie reprezintă un mod de ambalare versatil şi la preţ accesibil. Dacă intenţionaţi să cumpăraţi pungi de hârtie, ne puteţi contacta cu încredere la fabrica de ambalaje.  Pentru oferta noastră completă de pungi de hârtie click aici.


Aveţi altă sugestie interesantă de utilizare a pungilor de hartie? Lăsaţi-ne un comentariu şi o vom adăuga în lista de idei.

Saci rafie – cum puteţi depozita produsele afară?

saci rafie afara

Puteţi depozita produse direct afară dacă le aşezaţi în saci rafie. Iată cum.

Este important să cunoaşteţi cum puteţi folosi sacii de rafie pe care îi găsiţi în oferta noastră pentru a vă eficientiza activitatea şi pentru a evita orice posibile probleme sau deteriorări ale produselor pe care le comercializaţi şi pe care vă doriţi să le păstraţi în cele mai bune condiţii. 

Ne-aţi putea întreba dacă sacii de rafie pe care îi distribuim pot fi umpluţi şi depozitaţi afară. Răspunsul este: da. Puteţi să-i lăsaţi afară, dar nu o perioada lungă de timp. 

Saci rafie – cum puteţi să depozitati produsele afară eficient şi sigur?

Este adevărat că sacii de rafie sunt foarte rezistenţi, însă razele ultraviolete îi pot degrada. Sacii de rafie standard conţin inhibitori de ultraviolete şi pot fi depozitaţi afară pentru o perioadă mai lungă în comparaţie cu sacii care nu conţin aceşti inhibitori. Cu toate acestea, trebuie să recunoaştem că inhibitorii de ultraviolete nu asigură o protecţie de 100% împotriva soarelui. În schimb, ei fac ca sacii de rafie să reziste mai mult timp afară, în soare. Vorbim de o durată de aproximativ 1600 de ore, adică în jur de 66 de zile (două luni). Această perioadă nu este una precisa, întrucât un factor important îl reprezintă şi zona de depozitare. Există regiuni pe Glob unde razele UV sunt mai puternice şi prin urmare sacii vor rezistă mai puţin la degradare. 

Din cauza acestei degradări în timp, nu ar trebui să depozitaţi produse în saci rafie afară pentru o perioada nedeterminată. Cu toate acestea, dacă este necesar, ei pot stă în soare pentru perioade scurte de timp. De exemplu, dacă achiziţionaţi saci de rafie pentru a depozita cartofii pe care i-aţi obţinut din agricultură, îi puteţi lasă câteva săptămâni afară, la lumină, înainte de a-i trimite către distribuitorii şi comercianţii care îi vor vinde mai departe către clienţii finali. Acest lucru nu reprezintă o problema. În schimb, dacă veţi saci de rafie afară pentru o perioada prea lungă de timp, ei se pot deteriora, îşi pierd din rezistenţă şi se rup, iar produsele din interior automat vor cădea pe jos sau se vor degrada. 

Iată ce saci rafie şi accesorii similare găsiţi la noi în oferta:

  • saci din ţesătură polipropilenă, seturi de 1000 bucăţi, albi, diverse mărimi
  • saci de rafie de culoare închisă – detalii aici
  • sfoară din rafie – detalii aici
  • maşină de cusut portabilă pentru saci rafie – detalii aici 

Aveţi şi alte întrebări legate de utilizarea sacilor de rafie? Contactaţi-ne la fabrica de ambalaje. Rămânem la dispoziţia dumneavoastră pentru a vă oferi detalii suplimentare despre produsele pe care le producem şi le distribuim, despre cotaţii de preţ şi despre saci rafie de calitate la preţuri avantajoase.

Cutii carton – întrebări și răspunsuri

cutii carton

Puteți să vă imaginați viața fără cutii carton? Nu cred. Peste tot ne lovim de cutii. Dacă faceți acum o comandă online puteți fi sigur că în două zile veți primi o cutie de carton ce conține produsul pe care l-ați cumpărat. În plus, este posibil să găsiți în cutie și alte materiale de protecție: folii cu bule de aer, materiale de umplutură, fulgi de polistiren etc.

Dacă intentioanati să vă mutați, veți descoperi cât de eficient este să folosiți cutii carton. Lucrurile vor fi bine organizate și foarte bine protejate în timpul transportului. Ca să nu mai spunem cât sunt de utile pentru a depozita o serie de lucruri de care nu ne mai folosim (cel puțin o perioadă). Să ne gândim doar la decorațiunile de Crăciun de care ne bucurăm în luna decembrie.

Cutia de carton standard reprezintă un element extrem de popular și util. Găsiți mai jos o listă cu informații importante care vă pot ajuta atunci când aveți nevoie să folosiți o cutie.

Iată cele mai frecvente întrebări referitoare la cutiile de carton și răspunsurile aferente:

Întrebare: Ar trebui să folosesc întotdeauna cutii noi sau pot să le reutilizez și pe cele vechi?

Răspuns: Depinde în mare parte de scopul pentru care le folosiți. Dacă vreți să depozitați sau să transportați anumite produse importante și fragile, vă recomandăm să folosiți cutii noi. În acest mod veți avea siguranța că acestea nu au fost deteriorate din cauză că au fost utilizate de prea multe ori și că sunt curate. În plus, veți putea comanda o anumită dimensiune și formă a cutiilor în funcție de cerințele dumneavoastră specifice. Nu prea aveți ce să faceți cu o cutie care este prea mică sau care are o formă atipică. În cazul în care cutia este prea mare veți avea nevoie de prea multe materiale de umplutură (folii, fulgi de polistiren). Pe de altă parte, dacă vreți să refolosiți o cutie veche pentru a realiza niște proiecte de lucru manual, pentru a crea o locuință temporară pentru un animal de companie sau pentru alte situații similare, atunci o cutie la mâna a doua poate fi o alegere foarte bună.

Întrebare: E adevărat că unele cutii carton sunt mai bune și mai rezistente decât altele?

Răspuns: Da. Cutiile folosite își pierd din eficiență și din rezistență. Gândiți-vă la niște perne umflate și pregătite pentru un somn bun în comparație cu niște perne strivite și turtite. Spre deosebire de perne, cutiile de carton o dată folosite nu mai pot fi readuse la starea lor inițială. În ceea ce privește cutiile noi, acestea pot fi fabricate dintr-un singur strat de carton, din două sau din trei. Dacă este nevoie și vă permiteți acest lucru, este indicat să optați pentru cutii carton în trei straturi pentru că acestea vor proteja mai bine produsele din interior. Pe de altă parte, cutiile dintr-un singur strat de carton sunt mult mai ușor de tăiat (dacă aveți nevoie de acest lucru).

Întrebare: Care este cel mai bun mod de a sigila cutiile de carton?

Răspuns: Prima dată prindeți baza cutiei, mai ales dacă veți pune înăuntru un produs greu. Cel mai adesea, pentru împachetarea cutiilor se folosește scotch-ul sau banda adeziva (care se poate personaliza).

Întrebare: Ce alte lucruri ar trebui să folosesc împreună cu o cutie de carton la împachetarea unui produs?

Răspuns: Vă recomandăm să vă gândiți la modul în care puteți proteja cât mai bine produsele din cutii. În acest sens puteți folosi folii cu bule de aer, fulgi de polistiren și alte materiale de umplutură specifice. De asemenea, puteți folosi bandă adezivă imprimata cu mesajul: FRAGIL sau “Fața asta în sus”.

Întrebare: Care este cel mai bun mod de a recicla cutiile de carton?

Răspuns: Dacă vreți să aruncați cutiile de carton folosite, le puteți aplatiza pentru a le duce la un centru local de reciclare. Altfel, pot fi folosite pentru diverse crafturi și jucării.

Acesta este ghidul pe care l-am întocmit în legătură cu utilizarea cutiilor de carton. Aveți întrebări pe care nu le regăsiți în lista de mai sus? Vă rugăm să ni le adresați și vom fi bucuroși să vă putem oferi răspunsurile de care aveți nevoie.

Adeziv plastic (Hot-Melt) – 9 sfaturi pentru o aplicare eficientă

adeziv plastic

Adezivul din plastic (Hot-Melt) poate fi aplicat cu ajutorul unui pistol special de lipit. Este ușor de utilizat chiar și de către persoane cu puține abilități tehnice, are dimensiuni potrivite (poate fi transportat sau depozitat cu ușurință) și este disponibil la un preț accesibil.

Deși noi îl recomandăm în special pentru lipirea plasticului și a cartonului, el poate fi utilizat într-o varietate impresionantă de situații, începând de la mici reparații și până la proiecte și aplicații complexe.

Adeziv plastic (Hot-Melt) – cum se aplică

  1. Cumpărați pistol de lipit cu plastic cald de calitate și baton adeziv Hot-Melt adecvat. În oferta noastră veți găsi batoane adeziv Hot-Melt pentru lipirea cartonului, universale sau pentru lipirea plasticului. Alegeți consumabilele în funcție de ceea ce doriți să lipiți.
  2. Când lucrați cu pistolul de lipit adeziv cald, purtați întotdeauna haine adecvate și eventual ochelari de protecție. Vă recomandăm să folosiți mănuși rezistente la temperatură înaltă și haine cu mâneci lungi. Ideea este că trebuie să fiți atent ca adezivul topit să nu intre în contact cu pielea sau părul dumneavoastră. La început trebuie să fiți mai precaut, dar după primele utilizări veți căpăta mai multă îndemânare și veți ști ce trebuie să faceți pentru a folosi în siguranță pistolul cu adeziv cald.
  3. Suprafața de lipit trebuie să fie curată, fără praf și alte impurități. Dacă e nevoie, curățați-o sau ștergeți-o cu solvent. În unele situații, curățarea abraziva a suprafeței poate contribui la obținerea celor mai bune rezultate.
  4. Momentul de aplicare variaza și poate fi controlat în funcție de temperatura, cantitatea de adeziv aplicat, tipul de substrat și condițiile din mediul ambiant. Pentru obținerea celor mai bune rezultate luați în considerare toți acești factori.
  5. Aplicați adeziv plastic topit la cald pe cele mai dificile suprafețe. În general, suprafețele netede și lucioase sunt mai dificil de lipit în comparație cu suprafețele rigide și poroase.
  6. După ce ați aplicat adeziv plastic, suprapuneți cât mai repede suprafețele pe care vreți să le lipiți. Cu cât faceți mai repede acest lucru cu atât rezistența va fi mai bună.
  7. După ce ați aplicat adeziv, puneți presiune pe obiectele pe care vreți să le lipiți. Nu încercați să mișcați suprafețele după ce s-a produs contactul, în caz contrar existând riscul ca lipirea să nu fie făcută bine.
  8. Dacă vreți să lipiți metale cu un adeziv adecvat, este indicat să le pre-încălziți. Pentru rezultate optime pre-incălziti suprafețele metalice până la 95 grade Celsius.
  9. În mod normal, o lipitură cu plastic cald va atinge 50% din puterea sa într-un minut, 75% după o oră și 100% după o zi.

Adeziv plastic (Hot-Melt) – ce comand?

Tipuri de batoane adezive (Hot-Melt) disponibile în oferta noastră:

  • baton adeziv transparent pentru lipirea rapidă a cartonului. Setul cuprinde 10 batoane cu dimensiuni de 12 x 300 mm. Află aici detalii despre preț.
  • baton adeziv transparent pentru lipirea plasticului
  • baton adeziv universal

Tot mai multe persoane au început să realizeze cât de util poate fi un pistol de lipit cu plastic cald. Firmele pot să-l folosească pentru lipirea cartonului sau a plasticului, iar persoanele fizice îl pot utiliza pentru crafturi, reparații diverse sau aplicații speciale. Dumneavoastră de ce căutați adeziv plastic?

 

Banda adeziva – ce nu stiti despre ea

banda adeziva

Oare cum ne-am putea descurca fără banda adezivă? Azi, e aproape imposibil să ne imaginăm viaţă fără ea. E suficient să ne gândim la numărul imens de colete care ajung în condiţii de siguranţă la destinaţie pentru că sunt ambalate şi sigilate în mod corespunzător.

Dacă acum ceva vreme mergeam într-un magazin clasic pentru a ne cumpăra haine, electronice şi cărţi, azi este aproape firesc să comandăm aceste produse online. După ce plasăm comanda pe internet, produsele ne sunt livrare direct acasă în cutii de carton, sigilate cu scotch şi eventual cu alte materiale eficiente de protecţie (folie cu bule de aer, fulgi de polistiren peanuts). Banda adezivă se foloseşte pentru siguranţă, însă ea poate reprezenta şi eticheta profesională a unui brand. 

Cum a apărut banda adezivă?


În 1920 americanul Richard Drew a inventat banda adezivă, acest produs care a revoluţionat lumea şi care a ajuns să fie extrem de utilizat în toate domeniile În 1925 găsim banda adezivă sub brandul Sellotape, care era produsă de compania 3M şi care se vindea pentru că era utilă în procesul simplu de ambalare. Însă azi banda adezivă cunoaşte noi dimensiuni, este disponibilă sub diverse forme şi culori, poate fi mai groasă sau mai subţire (o alegem în funcţie de tipul cartonului din care este construită cutia şi în funcţie de conţinutul acesteia). De exemplu, dacă vreţi să ambalaţi un colet greu veţi avea nevoie de bandă mai groasă. În cazul în care conţinutul trebuie să rămână intact până ajunge la destinatar, pentru confort sporit puteţi folosi bandă adezivă de securizare. 

Fabrica de ambalaje PAFF vă oferă bandă pentru sigilare la un preţ excelent. Spre deosebire de banda adezivă normală, cea de sigilare nu se va mai lipi la loc fără să observaţi că sigiliul a fost desfăcut. 

Folosiţi această bandă atunci când vreţi să fiţi absolut sigur că pachetul nu a fost deschis înainte. 
Încă un avantaj important al benzii adezive este faptul că se poate imprima. Iar de aici decurg o mulţime de beneficii pentru companii, de la faptul că pot să-şi protejeze mai bine produsele (cu mesaje imprimante ca “Fragil” sau “Nu trântiţi”) până la faptul că-şi pot creşte eficient vizibilitatea brandului (prin benzi adezive imprimante cu logo-ul, sloganul, denumirea sau numărul de telefon al firmei). 

Dispozitive pentru aplicarea benzilor


Atunci când aveţi de ambalat şi sigilat mai multe cutii, pentru eficienţă şi uşurinţă în utilizare, puteţi folosi anumite dispozitive manuale. Acestea au dimensiuni compacte, sunt uşor de manevrat şi vă ajută să sigilaţi cutiile mult mai repede. În mod normal, în câteva minute ar trebui ca orice lucrător să se obişnuiască să folosească un asemenea instrument. 

Banda adezivă imprimată se foloseşte pentru etichetarea coletelor fragile sau sensibile. Dacă veţi folosi o bandă adezivă cu mesajul “Foarte fragil”, curierii vor fi mult mai atenţi când vor pune mâinile pe coletul respectiv. Ar fi mult mai complicat şi ineficient să scrieţi de mâna toate aceste mesaje pe fiecare colet. În plus, nu ar arată atât de profesionist. 

În ceea ce priveşte banda colorată, această se poate folosi ca şi cod de identificare în depozitarea cutiilor. Dacă vreţi o bandă adezivă de calitate, nu cumpăraţi una care se va îngălbeni în timp. Unele benzi sunt mai fiabile şi rezistente. Nu folosiţi bandă adezivă de mascare (din hârtie) pentru ambalarea coletelor. Aceasta este concepută pentru a putea fi îndepărtată uşor după ce aţi protejat anumite suprafeţe de vopsea sau praf. 

Doriţi o recomandare pentru bandă adezivă de calitate?  –  contact@paff.ro