Personalizare – cutii de carton cu inserţii

personalizare

Personalizare cutii de carton prin decuparea unor locaşuri speciale în interior (inserţii). Adevărat – nu e mare problemă dacă ambalaţi anumite produse de bază non-fragile în cutii de carton standard. Însă trebuie să ştiţi că obiectele delicate sau mai complexe ar trebui împachetate în cutii speciale personalizate, în caz contrar riscaţi ca produsele să se deterioreze la transport. Nici măcar cutiile de carton personalizate nu pot fi suficient de eficiente pentru a proteja aceste tipuri de produse. Din fericire însă, există mai multe soluţii. O astfel de soluţie se referă la inserţii în burete sau carton. Inserţiile sunt modalităţi prin care în interiorul cutiei se crează compartimente suplimentare (adâncituri) în care produsele intră perfect, pentru ca mai departe la transport să fie mult mai bine susţinute în loc şi să nu se deterioreze. 

Personalizare prin inserţii în cutii

Procesul de tăiere (decupare) presupune folosirea unor materiale cum ar fi carton, hârtie sau spumă. Toate acestea se pot tăia în forme cu ajutorul unor cuţite ascuţite din oţel. Aceste forme pot fi pătrate, rotunde, dreptunghiulare sau pot avea orice formă ciudată pe care o doriţi (sigur, în funcţie de produsul pe care doriţi să-l ambalaţi). Inserturile/ partiţiile sau compartimentele separate fac ca produsele să fie mult mai bine protejate în timpul transportului. Sunt ideale pentru piese şi accesorii fragile. 

Deşi sunt folosite în general pentru volume mari de producţie, inserţiile personalizate sunt ideale şi pentru firmele cu volum de activitate mic său mediu. Acesta este adesea cazul în care componentele separate dintr-un produs necesită protecţie suplimentară, în afară de o pungă de plastic şi eventual o folie cu bule de aer care poate amortiza şocul. 

Optând pentru personalizare prin inserţii ale cutiilor veţi putea aşeza mai bine produse, protejându-le şi ţinându-le evidenţa. Indiferent de cât de rezistente pot fi unele componente, dacă în timpul transportului ele se mişcă în cutie, se pot deteriora din punct de vedere estetic sau se pot defecta (să ne gândim de exemplu la un telefon). 

Deoarece cutiile cu inserţii oferă stabilitate şi protecţie produselor în timpul transportului, producătorii se pot aştepta la minimizarea costurilor cu posibilele pagube. În plus, procesul real de inserţie vă poate ajuta să economisiţi bani. Producătorii sunt de acord că tăierea elementelor pentru realizarea inserţiilor este mai rapidă decât alte procedee de tăiere şi decupare, ceea ce înseamnă automat o rentabilitate mai mare, mai ales din punctul de vedere al forţei de muncă. Nu în ultimul rând acest lucru înseamnă că economiile pot fi transmise mai departe cumpărătorilor.

Este adevărat. În ciuda faptului că pot părea soluţii scumpe, cutiile din carton personalizate cu inserţii speciale pot fi mai puţin costisitoare decât alte tipuri de cutii personalizate. Alte beneficii oferite de cutiile de carton personalizate cu inserţii includ:

  • personalizare prin inserţii înseamnă aspect mai atractiv – produsul şi componentele sale au un aspect îngrijit, astfel încât par mai atractive
  • personalizare prin inserţii ale cutiilor înseamnă depozitare facilă a accesoriilor şi componentelor: piesele sunt mai bine organizate şi sunt depozitate separat atunci când nu sunt utilizate
  • marketing/ informaţie – pe cutiile personalizate cu inserţii se pot imprima sau lamina elemente grafice, instrucţiuni, informaţii de ambalare şi multe alte lucruri. 

Fie că aveţi câteva componente/ accesorii de expediat sau sute de produse, cutiile personalizate cu inserţii la comandă pot fi ceea ce aveţi nevoie. Nu subestimaţi niciodată opţiunea de personalizare a cutiilor.

Magazinul de cutii vă spune cum să ambalaţi eficient

magazinul de cutii

Magazinul de cutii vă propune în acest articol 4 modalităţi prin care puteţi face ca procesul de ambalare să fie mai flexibil. De ce? Pentru ca flexibilitate înseamnă eficientă şi productivitate!

Dacă depozitul dumneavoastră trebuie să fie pregătit pentru a face faţă cererilor intense într-o anumită perioadă, atunci întreaga dumneavoastră activitate ar trebui să fie cât mai flexibilă. Asta înseamnă un proces de ambalare mai consistent şi mai rapid, care să facă faţă presiunilor. Asta înseamnă eficientă.

Magazinul de cutii: 4 modalităţi de ambalare eficientă

Există o mulţime de soluţii care vă pot ajuta să creşteţi eficienţa fiecărei etape din procesul de ambalare. De exemplu, puteţi folosi dispozitive şi maşini automate sau semiautomate. În acest mod personalul se poate concentra mai departe pe acele sarcini ce necesită mai multă gândire şi iniţiativă.

Dacă operaţiunile de ambalare încetinesc frecvent atunci când aveţi de pregătit obiecte fragile sau delicate, cel mai bine este să introduceţi materiale de ambalare specializate, cum ar fi ambalajele cu suspensie în care produsele se aşează mai bine şi unde sunt mai bine protejate. Eliminând nevoia de a umple cutia cu folie cu bule de aer sau alte materiale de protecţie, procesul de ambalare va deveni mai rapid. În plus, produsele vor fi în siguranţă. În magazinul de cutii Paff veţi găsi multe astfel de soluţii de ambalare.

 

Creşterea volumului. De multe ori motivul pentru care depozitele au nevoie de operaţiuni mai rapide este pentru a face faţă unei productivităţi mai mari din anumite perioade. Există o mulţime de soluţii de ambalare automate şi semi-automate, precum şi materiale alternative, soluţii care vă pot ajuta să îmbunătăţiţi productivitatea în aceste perioade de vârf, când cererea este mai mare.

De exemplu, cutiile speciale care se montează rapid şi care nu necesită prindere cu bandă adezivă vă permit să fiţi mult mai operativi, ceea ce este ideal dacă doriţi să creşteţi volumul de muncă din staţiile de ambalare existenţe. Aceste cutii sunt pre-formate şi se montează uşor, prin îmbinarea marginilor. Apoi marginea capacului are o zonă care se introduce în cutie, aşa încât produsul stă în cutie fără să fie nevoie să folosiţi bandă adezivă ca să prindeţi capetele. Puteţi folosi de asemenea o maşină automată de legat banda pp pentru a creşte viteza de legare a cutiilor ce urmează a fi expediate. În acest mod ele vor fi şi mai bine securizate. Aceste dispozitive din magazinul de cutii sunt mobile şi le puteţi muta de la o locaţie la alta în funcţie de cerinţele de ambalare pe care le aveţi la un moment dat. 

 

Folosiţi întotdeauna ambalaj de cea mai bună calitate de la magazinul de cutii. Când aveţi probleme cu ambalajele de calitate slabă care se rup sau se strivesc prea uşor, de obicei sunteţi nevoit să re-ambalati sau să vă ocupaţi de retururi, ceea ce nu este deloc plăcut pentru că toate acestea determină întârzieri în procesul de ambalare şi livrare. Întregul proces de producţie încetineşte. Din acest motiv trebuie să vă asiguraţi că folosiţi în mod constant soluţii de ambalare de cea mai bună calitate.

Acestea pot contribui la reducerea substanţială a costurilor de manipulare şi a retururilor (care înseamnă înlocuirea produselor deteriorate). De exemplu, o sarcină paletizată este mult mai stabilă şi sigură atunci când a fost efectuată cu o maşinărie specială şi nu manual. De aceea soluţiile automate şi semi-automate pentru aplicarea foliei stretch sunt mult mai eficiente. 

 

Faptul că aveţi o imagine de ansamblu completă a tuturor etapelor necesare în procesul de ambalare şi distribuţie înseamnă că fluxul de lucru este mai eficient. Proiectarea unui astfel de flux de lucru vă poate ajuta să eliminaţi muncă inutilă, să eficientizaţi procesele şi operaţiunile, să vă asiguraţi că toate materialele şi tehnologiile sunt perfecte pentru afacerea dumneavoastră. 

Magazinul de cutii vă stă în continuare la dispoziţie cu alte sfaturi utile de ambalare eficientă. Urmăriţi-ne pe blog şi pe facebook. 

Magazinul online şi ambalajul de succes

magazinul online

Magazinul online câştigă tot mai mult teren în detrimentul celui clasic. Ce înseamnă acest lucru? Cum poate o astfel de afacere să aibă succes în condiţiile în care colaborarea cu clienţii este “la distanţă”. 

Sectorul de vânzări online se află în plină expansiune începând de anul trecut iar numărul magazinelor virtuale va continua să crească. Este comod să cumperi online şi în plus poţi beneficia de preţuri extrem de avantajoase. Dar în afară de acest lucru trebuie să observăm că piaţa magazinelor online este una în care competiţia este extrem de acerbă. Şi nu e vorba doar despre un anumit nivel de concurenţă, ci despre a fi cel mai bun vânzător on-line dintr-un anumit domeniu. 

Pentru magazinele care oferă produse ale unui singur brand sau o anumită linie de produse, provocarea nu este atât de descurajatoare. Dar dacă ne referim la piaţa online unde găsim aceleaşi produse în mai multe magazine, atunci lucrurile devin şi mai interesante. Magazinul online are ca scop principal satisfacţia clientului: un client mulţumit este în general un client repetitiv sau cel puţin unul care va face reclamă mai departe prietenilor şi cunoscuţilor. Având în vedere că în tranzacţiile online nu există un loc în care cumpărătorul să poată interacţiona fizic cu marfa înainte de a o cumpăra, trebuie să ştiţi că de multe ori oamenii tind să fie influenţaţi de ambalajul produsului şi de calitatea serviciilor. Aceste elemente determină eficacitatea şi încrederea într-un anumit brand. 

Astfel ajungem la concluzia că ambalajul joacă un rol semnificativ în atingerea nivelului dorit de satisfacţie a clienţilor. Adevărat înfăţişarea, prezentarea unui produs contează foarte mult, dar mai este vorba apoi şi de siguranţa conţinutului în timpul operaţiunilor de depozitare, manipulare şi transport. Când gândiţi un anumit design de ambalaj pentru magazinul online este esenţial să găsiţi un echilibru perfect între aceste două aspecte.

Achiziţionaţi cele mai bune materiale de ambalare pentru magazinul online

Indiferent cât de atractiv este designul unui ambalaj, nu veţi putea atinge niveluri de calitate mai bune decât după ce veţi avea materiale de ambalare optime pentru e-commerce. Când lucraţi cu cele mai bune materiale, puteţi fi siguri că oferiţi cea mai bună calitate, durabilitate sporită, un termen de utilizare mai mare şi în general caracteristici mai bune. În plus, materialele de ambalare pentru magazinul online (e-commerce) sunt special gândite pentru a oferi firmelor acel ceva astfel încât să-şi poate impresiona clienţii de fiecare dată.  

La strategia de împachetare şi expediere a produselor ar trebui să vă gândiţi ca şi cum v-aţi muta într-o casă nouă. Când vă mutaţi, căutaţi cutii potrivite şi materiale de ambalare corespunzătoare pentru nevoile dumneavoastră astfel încât lucrurile să fie transportate în siguranţă dintr-un loc în altul şi să ajungă în stare perfectă la destinaţie. 

În zilele noastre clienţii cumpără online mai mult decât oricând. Prin urmare este esenţial să vă asiguraţi că pachetele ajung în stare perfectă în mâinile lor. Când adoptaţi strategia de împachetare şi expediere a produselor să vă gândiţi de fiecare dată la client. În acest mod veţi reuşi să construiţi un sistem de ambalare profitabil, un sistem care să vă îmbunătăţească afacerea cu magazinul online şi să o ducă pe culmile succesului. 

Pentru mai multe informaţii despre acest subiect, vă rugăm să citiţi şi celelalte articole de pe blogul nostru. 
 

Imprimanta etichete autocolante – etichetaţi simplu şi rapid

imprimanta etichete autocolante

Brother QL-570 este o imprimanta etichete autocolante şi reprezintă o soluţie eficientă pentru producătorii şi distribuitorii care doresc să-şi eticheteze ambalajele uşor, rapid şi simplu. Fie că este vorba despre etichete pentru plicuri sau pentru colete, de logo sau alte mesaje de interes, imprimanta etichete autocolante Brother QL-570 este alegerea ideală pentru birou şi chiar pentru uzul personal. 

Imprimanta etichete autocolante 

Se alimentează cu role de etichete care se introduc uşor în imprimanta. Are tăietor automat ceea ce înseamnă că fiecare etichetă va fi tăiată în mod corespunzător, aşa cum doriţi. Cât priveşte driverele,  imprimanta etichete autocolante Brother QL-570 este uşor de instalat, iar mai departe puteţi folosi un soft de design al etichetelor. Urmaţi instrucţiunile de instalare şi utilizare pe care le găsiţi în manualul imprimantei. Se conectează cu uşurinţă la calculator sau la laptop prin cablu USB. 

Modelul este compatibil cu aplicaţii comune cum ar fi MS Word, Excel şi Outlook, ceea ce înseamnă că veţi putea printa cu uşurinţă etichete direct din aceste programe. În plus există pachete de software care vă permit să realizaţi un design mai complex pentru etichetele pe care doriţi să le printaţi. Un astfel de progrămel cum este P-Touch Editor v.5 are trei moduri de introducere: ajustare, express şi professional. Practic cu această imprimanta etichete autocolante puteţi realiza modele personalizate şi sofisticate de etichete pentru plicuri şi colete. 

Rezoluţia mare de 300 x 600 dpi ajută la o imprimare perfectă atât pe text cât şi imagini şi grafică . Puteţi printa până la 68 de etichete pe minut, o viteză mare care vă permite să fiţi productiv. Imprimanta este mobilă şi o puteţi muta cu uşurinţă de la un loc în altul în depozit în funcţie de necesităţile pe care le aveţi la un moment dat. Puteţi eticheta coletele pe care le depozitaţi în magazie pentru a vedea mai uşor ce conţin acestea, fără să fie nevoie să le desfaceţi sau să scrieţi de fiecare dată etichete de mână. 

În plus, pe etichete puteţi imprima coduri de bare, lucru care vă ajută la o organizare mai riguroasă şi chiar la o facturare mai rapidă. Folosiţi imprimanta etichete autocolante împreună cu un scaner de coduri de bare, iar când un produs iese din depozit tot ce trebuie să faceţi este să scanaţi codul de bare de pe etichetă pe care aţi printat-o şi aţi lipit-o la un moment dat pe cutia sa. 

Prin urmare dacă doriţi să printaţi etichete (cu sau fără coduri de bare) imprimanta etichete autocolante Brother Ql-570 este gadgetul de care aveţi nevoie. 

În afară de imprimanta etichete autocolante, Fabrica de Ambalaje Paff vă poate furniza ambalajele necesare pentru depozitare şi transport. Orice magazin online de succes ar trebui să aibă un contract de colaborare cu un producător de cutii, de unde să se poată aproviziona ori de câte ori este necesar. Iubim ambalajele şi soluţiile care determină o activitate mai productivă, mai eficientă şi mai împlinită. Ne place domeniul în care activăm şi ne dorim să devenim furnizorul dumneavoastră de soluţii moderne de ambalare – click aici

Impachetare – Cum puteţi reduce costurile de transport?

impachetare

La prima vedere pare destul de simplu să calculezi costurile de impachetare şi transport. Până la urmă totul se rezumă la preţul materialelor de ambalare, nu-i aşa? 

Ei bine, nu! Multe firme care activează în mediul online consideră că dacă optează pentru cutii mai ieftine vor reuşi să economisească bani. Dar lucrul acesta nu este adevărat. Pe termen lung s-ar putea să ajungeţi să plătiţi mai mult dacă alegeţi soluţii ieftine de împachetare şi de calitate îndoielnică. 

În loc să vă concentraţi pe costul materialelor de impachetare, iată la ce întrebare ar trebui să răspundeţi: “În ce măsură schimbarea materialelor de impachetare influenţează strategia noastră de impachetare şi transport?” Dacă produsele dumneavoastră ajung defecte, distruse, sparte sau deteriorate la destinaţie cel mai probabil veţi pierde din credibilitate. Clienţii nu vor mai avea încredere în dumneavoastră şi în serviciile pe care le oferiţi. Riscaţi să vă pierdeţi clienţii şi în definitiv să înregistraţi pierderi mari. 

Sfaturi care vă pot ajuta să optaţi pentru un sistem de impachetare profitabil

  1. Folosiţi cutii noi de carton pentru obiectele grele sau fragile. Când cumpăraţi cutiile uitaţi-vă la cât sunt de rigide. Există cutii mai ieftine realizate dintr-un singur strat de carton ondulat şi există cutii foarte rigide realizate din trei straturi de carton ondulat. Pentru obiecte grele şi fragile veţi opta pentru a două variantă chiar dacă aceste cutii sunt puţin mai scumpe comparativ cu cele într-un singur strat. Evident vor fi mai rezistente şi vor oferi protecţia de care aveţi nevoie. Dacă vreţi să economisiţi bani optând pentru cutii ieftine, aplatizate, îndoite, subţiri, folosite de mai multe ori, în cele din urmă riscaţi să vă puneţi în pericol vânzările şi profiturile.
  2. Pentru impachetare evitaţi să umpleţi prea mult o cutie sau din contră să nu o umpleţi în mod corespunzător. Cel mai bine este să evitaţi să umpleţi prea mult o cutie cu diferite materiale aşezate pe lângă produsul propriu-zis, în caz contrar aceasta se va rupe mai uşor, iar conţinutul va avea de suferit. Pe de altă parte nu este de dorit să lăsaţi produsul să se mişte în voie într-o cutie pentru că nu este bine susţinut de alte materiale de protecţie. În această situaţie cutia se va îndoi cu uşurinţă acolo unde nu există materiale de umplutură, iar produsul se poate deteriora în timpul transportului pentru că nu este bine ţinut în loc. 
  3. Ţineţi minte regula de impachetare “5cm”. O regulă pe care ar trebui să o respectaţi atunci când expediaţi produsele clienţilor dumneavoastră este de a vă asigura că în jurul articolului există material de protecţie de minim 5 cm. La fel între materialul de protecţie şi cutie ar trebui să existe încă 5 cm distanţă. Sigur în funcţie de durabilitate, formă şi caracteristicile produsului, aceste linii directoare pot varia. 
  4. Impachetare cu stratificare corespunzătoare. Cel mai bun material de protecţie trebuie aşezat cel mai aproape de produs. De exempu, o folie cu bule de aer asigură o protecţie mai mare comparativ cu nişte materiale de umplutură din hârtie, ceea ce înseamnă că trebuie să înfăşuraţi prima dată produsul în folie şi apoi, pe lângă el să adăugaţi hârtia.