Banda polipropilena – pentru legarea şi fixarea încărcăturii

banda polipropilena

Banda polipropilena poate fi utilă de multe ori. Cred că toţi am trecut prin astfel de situaţii: fie că suntem acasă şi vrem să expediem cadourile de Crăciun celor dragi din ţara sau din străinătate, fie că ambalăm nişte produse pe care le-am vândut pe site-urile de anunţuri sau licitaţii şi care ne dorim să ajungă în siguranţă la destinaţie. În lumea afacerilor se întâmpla acelaşi lucru. Toate magazinele care vând produse pe internet vor ca acestea să ajungă la destinaţie perfecte din punct de vedere estetic şi funcţional. De fapt, mulţumirea clienţilor care recepţionează aceste produse reprezintă cheia succesului unui magazin online. 

Din păcate, banda adezivă scotch uzuală nu este cea mai eficientă soluţie de asigurare a produselor în timpul transportului. În schimb banda pp poate fi mult mai eficientă acolo unde banda adezivă nu are succes pentru că se rupe şi este prea fragilă, existând astfel riscul ca produsele ambalate să se deterioreze şi chiar să cadă din ambalaj în timpul manipulării.  

Pe piaţă există mai multe tipuri de banda polipropilena. Aceasta este uşor de aplicat şi de desfăcut. Se poate aplica cu ajutorul unui dispozitiv manual dacă volumul de împachetare este relativ mic. Această formă de legare cu banda pp are o alungire ridicată şi o recuperare cu retenţie de tensiune mică. Cu alte cuvinte, banda pp este extrem de eficientă pentru o fixare sigură, iar după aplicare nu se va lărgi. 

Fixarea cu banda pp este foloseşte în foarte multe situaţii. Este utilă îndeosebi pentru stabilizarea sarcinii şi pentru a lega mai multe elemente împreună. Unele persoane combină folia stretch cu banda pp pentru a realiza fixări sigure ale încărcăturilor de diferite dimensiuni şi greutăţi.


Banda polipropilena – tipuri de finisaje

Banda pp este în prezent cea mai populară banda de legare şi fixare a încărcăturii. Se poate folosi pentru o varietate de colete şi încărcături. Poate avea mai multe tipuri de finisaje, dar în general există două mari tipuri:

  1. Finisajul embosat. Acest tip de finisaj conferă benzii o textură specială şi determină o fixare mai bună pentru că banda nu alunecă. Finisajul embosat este în formă de diamant şi este rezistent la alunecare. Cu toate acestea un finisaj prea embosat poate compromite rezistenţa de legare a benzii.
  2. Finisajul neted. Banda polipropilena cu acest finisaj este mai puternică şi mai sigură; ideală pentru sarcini mai mari. Fixarea cu banda pp cu finisaj neted are o rezistenţă mai mare la tracţiune comparativ cu banda pp cu finisaj embosat. 

În plus, banda polipropilena (comandă aici) este mai sigură în utilizare pentru că nu este prevăzută cu margini ascuţite şi este uşor de eliminat după folosire. Costă mai puţin decât banda metalică sau banda de oţel. Dacă firma dumneavoastră trebuie să trimită mai multe coletele ce necesită ambalaje sigure, atunci vă recomandăm să optaţi pentru banda pp, deoarece aceasta vă permite să vă bucuraţi de rezistenţă maximă în asigurarea coletelor. În plus are o serie de facilităţi pe care orice firmă le va aprecia. De asemenea, există mai multe tipuri debanda polipropilena astfel încât puteţi alege variantă care se potriveşte cel mai bine nevoilor dumneavoastră specifice. 

Banda adeziva scotch NU se lipeşte bine? – Află acum de ce!

banda adeziva scotch

Se întâmplă uneori ca firmele care folosesc banda adeziva scotch pentru activităţile curente să observe că aceasta nu are proprietăţi adezive suficient de bune – mai exact aderenţa este slabă. Evident, când se întâmplă acest lucru, cei mai mulţi dintre noi tindem să dăm vina pe calitatea benzii adezive. Însă cauza pentru o aderenţă slabă nu este întotdeauna calitatea inferioară a benzii, ci poate fi vorba despre suprafaţa pe care lipiţi sau condiţiile externe. 

Cauze pentru care banda adeziva scotch nu se lipeşte 

În cazul în care vă confruntaţi cu această problemă, luaţi în considerare orice cauză care ar putea influenţa modul de lipire. Iată mai departe câteva cauze concrete ce pot face ca banda adeziva scotch să nu se lipească aşa cum ar trebui:

  1. Temperatura. Ţineţi cont de temperatura din încăpere sau din depozit atunci când folosiţi banda adezivă. Atât banda cât şi suprafaţa de lipire ar trebui să aibă cel puţin 18 grade Celsius. Modul în care banda adeziva scotch se lipeşte depinde foarte mult de temperatură – cu cât este mai scăzută, cu atât fixarea va fi mai slabă. În cazul în care activitatea dumneavoastră presupune lucrul la temperaturi scăzute, ar trebui să folosiţi o bandă adezivă special proiectată în acest sens.
  2. Suprafaţa. Suprafaţa de lipire ar trebui să fie în primul rând curată. Urmele de praf, de murdărie, grăsime şi chiar unele resturi de umiditate pot contamina suprafaţa adezivă, transformându-se în bariere între banda adezivă şi suprafaţa de lipit. Pentru a pregăti cât mai bine suprafaţa de lipire, vă recomandăm să o spălaţi rapid cu puţin alcool şi să o uscaţi cu o cârpă curată. 
  3. Uniformitate. Banda adezivă tipică este prevăzută cu un strat de adeziv foarte subţire şi neted. Suprafaţa pe care dumneavoastră vreţi să aplicaţi banda este la fel de netedă, încât aceasta să se uniformizeze foarte bine? Dacă suprafaţa este aspră şi presărată cu denivelări, cel mai probabil banda va face contact şi se va lipi în mod corespunzător doar în punctele înalte. În consecinţă legătura va fi slabă pentru că nu va fi uniformă. Pentru o suprafaţă uşor aspră s-ar putea să aveţi nevoie de o bandă cu un strat adeziv mai gros care să poată umple aceste mici denivelări, oferind astfel o fixare mult mai bună. Dacă suprafaţa este şi mai aspră, atunci s-ar putea să aveţi nevoie de o bandă adezivă specială cu spumă. 
  4. Din ce material este realizată suprafaţa pe care vreţi să lipiţi banda adezivă? Este din plastic? Este acoperită cu vopsea sau un lac cu aderenţa naturală redusă? Trebuie să ştiţi că în general o banda adeziva scotch simplă nu se va lipi pe suprafeţele cerate, pe silicon sau chiar pe orice tip de polietilenă. În aceste situaţii ar putea fi utilă o bandă cu adeziv din cauciuc natural, însă cel mai bine este să faceţi un studiu şi să vedeţi exact ce tip de bandă adezivă se potriveşte pentru suprafeţele cu care lucraţi în mod obişnuit. 

În ultimă instanţă s-ar putea să fie necesar să schimbaţi tipul suprafeţei de lipit astfel încât să puteţi folosi o banda adeziva scotch care să asigure o fixare foarte bună. Asta înseamnă că puteţi curăţa suprafaţa cu un abraziv sau ca o puteţi trata cu un strat sau o substanţă compatibilă cu adezivul benzii. 

Sperăm că toate aceste sfaturi vă vor ajuta pentru a găsi de fiecare dată soluţia optimă pentru o aderenţă foarte bună. Iar dacă aveţi în continuare întrebări despre banda adeziva scotch pe care o comercializam, despre suprafeţe sau despre cum să obţineţi o aderenţă mai bună pentru banda de lipit, echipa Fabricii de Ambalaje Paff vă stă la dispoziţie. 
 

Reciclarea: la vremuri noi, obiceiuri noi

reciclarea

Dacă sunteți în căutarea unei dorințe pe care să v-o puneți cu ocazia Anului Nou, vă îndemnăm să vă alăturați provocării noastre de a recicla mai mult decât ați făcut-o până acum! Fie că vă gândiți cum să refolosiți cutiile de transport sau că folosiți ambalaje personalizate pentru produse, niciodată nu a fost mai ușor să determinați un impact pozitiv la care să participe întreaga familie. Prin urmare, dacă doriți să realizați ceva creativ folosind cutiile de carton vechi rămase din dimineață zilei de Crăciun când ați despachetat cadourile sau vă întrebați cum puteți să reciclați eventual ambalajele personalizate, vă oferim în continuare câteva idei.

Reciclarea pentru persoane fizice și firme

Dacă sunteți comerciant cu amănuntul, ce ar fi să oferiți o reducere de 5-10% pentru clienții care aduc înapoi ambalajele sau cutiile personalizate vechi? Le puteți folosi chiar dumneavoastră sau le puteți duce la un centru de reciclare împreună cu angajații dumneavoastră. Procesul este fascinant. În acest mod vă ajutați clienții, le arătați că desfășurați o afacere ecologică interesată să recicleze și să protejeze mediul înconjurător. Este o mare bilă albă pentru imaginea firmei dumneavoastră.

Dacă sunteți un client care a primit un cadou într-un ambalaj, ce ar fi să-l întoarceți pe partea cealaltă și să-l transformați în ceva nou? Sau să-l acoperiți cu un material textil, cu o hârtie autocolantă specială și să-l transformați într-o cutie de bijuterii. Având în vedere că majoritatea cutiilor personalizate sunt de cea mai bună calitate, acestea sunt mult mai rezistente decât ați crede. În plus, pot ține obiecte grele.

Reciclarea prin (re)creare

Chiar dacă singurul dumneavoastră talent este să țineți în mână un pistol de lipit cu adeziv cald, există în continuare o mulțime de modalități prin care puteți transforma cutiile vechi în lucruri noi. Dacă aveți copiii mici posibilitățile sunt practic nelimitate. Și ce este interesant este faptul că îi învățați încă de la această vârstă fragedă să fie responsabili față de mediul înconjurător. Folosind cutii de carton puteți construi forturi, castele, căsuțe, puțeți face ornamente sau roboți. Una din cele mai populare tehnici de reciclare care funcționează atât pentru copii cât și pentru adulți este să tăiați bucăți de carton cu numele celui sărbătorit și să creați bannere pe care să le atârnați atunci când organizați o petrecere de ziua cuiva. Le puteți vopsi, acoperi cu materiale textile sau le puteți adauga sclipici. Posibilitățile sunt infinite. Se pot lega cu o panglică sau cu o sfoară.

Puteți păstra cutiile pentru a oferi cadouri celor dragi în ele sau pentru a le folosi atunci când vă mutați. Dacă unele cutii nu pot fi reutilizate, mergeți cu ele la un centru de reciclare.

Reciclarea, re-utilizarea și donarea cutiilor vechi reprezintă operațiuni de bun augur, indiferent dacă sunteți un consumator persoană fizică sau un magazin mai mare. Începeți noul an 2017 cu piciorul drept și angajați-vă să reciclați mai mult în aces an.

Pentru cutii de transport personalizate ne puteți contacta la www.paff.ro și vă vom ajuta cu toate întrebările.

Polistiren expandat-caracteristici și beneficii

polistiren expandat

De peste jumătate de secol foarte multe companii preferă să folosească polistiren expandat în diverse domenii. Lucrul acesta se datorează faptului că el este un material versatil, eficient și performant. Se utilizează pe scară largă în multe aplicații în fiecare zi.

Polistiren expandat – avantaje

  1. Este ușor. Polistirenul expandat este un material extrem de ușor, lucru care nu ar trebui să ne surprindă dacă ne gândim că este format din 95% aer. Această caracteristică îl face să fie ideal pentru ambalarea produselor ce urmează a fi expediate prin curier sau transportate dintr-o locație în altă. Costurile de transport se reduc semnificativ având în vedere că nu adaugă greutate suplimentară coletului. Consumul de combustibil necesar pentru transport precum și emisiile de gaze produse de vehicule sunt reduse. Toate aceste lucruri contribuie la reducerea încălzirii globale.
  2. Este durabil. Durabilitatea excepțională face ca polistirenul expandat să fie un ambalaj de protecție extrem de eficient și fiabil pentru o mulțime de produse fragile care sunt depozitate sau expediate prin curier. Structura celulară îl face să fie stabil și să nu se deterioreze în timp. Este de asemenea un produs inodor și non-toxic.
  3. Rezistența la umezeală. Polistirenul expandat este un material cu celule închise, motiv pentru care nu absoarbe apa. În condiții de umezeală, practic nu există nicio pierdere, lucru ce îl face să fie ideal chiar și pentru produsele care trebuie menținute la rece. Este rezistent la umiditate și prin urmare putem spune că îndeplinește cele mai înalte cerințe de igienă. Datorită acestei proprietăți poate fi utilizat la fabricarea plutelor pentru pescuit și a geamandurilor în porturile de agrement. Indiferent dacă va fi supus unei saturații prelungite în apă, polistirenul nu-și va modifica forma, mărimea, structura sau aspectul. Din punct de vedere termic el va ceda foarte puțin.
  4. Eficiența termică. Această calitate face ca polistirenul expandat să fie ideal pentru ambalarea oricărui produs sensibil la schimbările de temperatură. Produsele depozitate în contrainere din polistiren expandat pot fi ținute o perioadă lungă de timp la temperaturi peste sau sub condițiile ambientale. În acest mod, produsele pot fi protejate de schimbările bruște de temperatură care pot interveni în timpul transportului dintre diferite locații. În această categorie intră fructele de mare, alimentele proaspete, produsele farmaceutice și medicale.
  5. Absoarbe șocurile. Polistirenul expandat rezistă foarte bine la șocuri, ceea ce îl face să fie un material preferat de cei care expediază produse fragile și voluminoase, ca de exemplu echipamente electronice, calculatoare și produse chimice.
  6. Este versatil. Polistirenul expandat poate lua aproape orice formă sau dimensiune în urma procesului de fabricație. Se taie ușor și se aduce rapid în forma necesară. El este de asemenea produs în mai multe densități, cu proprietăți fizice diverse. Acesta se adaptează la cerințele specifice fiecărui domeniu. În plus, polistirenul este compatibil cu o gamă largă de materiale.
  7. Ușor de folosit. Pentru aplicații în domeniul construcțiilor, polistirenul expandat este considerat a fi printre cele mai simple materiale de lucru. Se găsește de obicei sub formă de plăci, însă poate fi fabricat și în alte moduri.

Ca și producător de ambalaje, fabricăm cutii de carton căptușite cu plăci de polistiren expandat de diferite grosimi. Dacă doriți să expediați produse fragile, aceasta poate fi soluția optimă pentru dumneavoastră.

 

Sudeza – lipiți și sigilați pungi

sudeza

Știați că o sudeza vă poate ajuta să vă creați pungi cu dimensiuni personalizate? Iată cum.

Dacă sunteți o firmă mică sau un comerciant online, acesta este un mod extraordinar de a vă crea singuri pungi de diferite dimensiuni. Totul cu o investie accesibilă. De ce să cumpărați pungi de plastic dacă puteți să vi le faceți singuri?

Creați-vă propriile pungi sigilate

Pentru acest lucru aveți nevoie de o rolă-tub de polietilenă și o sudeza pe care o găsiți în oferta noastră la preț accesibil. Sudeza este simplu de folosit pentru etanșare. Utilizatorul nu trebuie să fie expert sau să dețină capacități tehnice mari.

  • -Așezați tubul de polietilenă în interiorul sudezei în funcție de dimensiunea dorită
  • -Împingeți în jos brațul de etanșare al sudezei. În acest mod veți etanșa partea de jos a pungii.
  • -Un buton roșu vă arată că dispozitivul este în funcționare.
  • -Folosiți apoi dispozitivul pentru tăiere al sudezei pentru a separa punga de restul rolei.
  • -Puneți în pungă produsul dorit.
  • -Sigilați celălalt capăt folosind sudeza după același principiu.
  • -Și asta este tot-ați realizat o pungă după dimensiunea dorită!

În același mod puteți folosi role-tub de polietilenă de dimensiuni și grosimi diferite pentru a obține o varietate de pungi în funcție de necesități. Nu este necesar să faceți stoc de asemenea pungi, căci datorită sudezei le veți putea realiza cu ușurință în orice moment.

Pungile sigilate cu ajutorul unei sudeze protejează produsele împotriva prafului și a murdăriei. În plus oferă o modalitate mai bună de vânzare, căci produsele pot fi ambalate individual sau împreună cu alte articole similare care se vând la pachet.

Folosiți o sudeza de bună calitate

Uneori primim foarte multe apeluri de la firme care nu sunt mulțumite de modul în care funcționează sudeza pe care o dețin. Asta pentru că există mai multe modele pe piață, iar unele dintre ele sunt de calitate inferioară, lucru ce se va observa imediat ce veți începe să lucrați cu ea.

Există două motive principale pentru care adeseori folosim o sudeza nepotrivită:

1. Arată la fel

2. Este mai ieftină

În funcție de nevoi puteți opta pentru o sudeza standard – comandă aici – , dar de bună calitate sau pentru o sudeza profesională. Aceasta din urmă este de obicei mult mai scumpă și poate fi utilizată pentru o mulțime de operațiuni mai complexe.

În cazul în care doriți să ambalați în pungi individuale din polietilenă anumite produse pentru a le face mai prezentabile vă recomandăm să folosiți o sudeza pentru lipit și sigilat. Sudezele pe care vi le oferim sunt disponibile pentru dimensiuni de 200 x 5 mm și au cutter încorporat, ceea ce înseamnă că nu va trebui să trageți de pungă sau să o tăiați cu un cuțit separator după ce a fost sigilată. Are o formă practică, este simplă de utilizat, chiar și de către persoane cu mai puține abilități tehnice. Pentru a o pune în funcțiune nu trebuie decât să o conectați la priză. Cablul de alimentare este inclus în colet.