Soluții de ambalare prietenoase cu mediul înconjurător

Soluții de ambalare prietenoase cu mediul înconjurător

Soluții de ambalare prietenoase cu mediul înconjurător

Cu siguranță, ai fost pus la un moment dat în situația de a ambala ceva. Fie că ai trimis un pachet către o rudă din străinătate, fie că a trebuit să te muți sau pur și simplu ți-ai împachetat pachetul pentru școală sau pentru muncă, cel puțin o dată ai fost pus în situația de a ambala.

Sunt slabe șansele însă, să te fi gândit și la efectul pe care îl are ambalajul pe care îl folosești asupra mediului înconjurător. Cu toate astea, există numeroase tipuri de soluții de ambalare care pot afecta destul de grav armonia din jur.

Din fericire, există din ce în ce mai multe companii de transport, care acordă o atenție maxima ambalajului și încearcă să ofere soluții de ambalare cât mai prietenoase cu mediul înconjurător și reușesc să păstreze siguranță fiecărui produs trimis, însă folosesc, în același timp, materiale de buna calitate, biodegradabile.

Ce soluții de ambalare aplică firmele de transport, pentru a proteja mediul înconjurător?

Una dintre principalele acțiuni, este să stea departe de bucățelele mici de polistiren. Deși este un bun protector pentru aproape orice obiect, polistirenul nu este biodegradabil, ceea ce înseamnă că, dacă nu este reciclat, poate să reziste zeci sau sute de ani, fără să fie distrus. Astfel, se încearcă rărirea folosirii acestui material sau înlocuirea lui cu cartonul gofrat.

O altă acțiune foarte importantă, este refolosirea pungilor de plastic și a pungilor cu bule, care învelesc de regulă orice produs cu o fragilitate crescută. Și aceste elemente sunt, deopotrivă extrem de dăunătoare mediului înconjurător și este indicat să fie reciclate, pentru a putea fi transformate în altceva și evident, reutilizate.

În utilizarea de soluții de ambalare foarte compacte, găsim o altă metodă pentru protecția mediului și în aceași măsură, pentru o economie substanțială de material. Pachetele foarte mari și ambalajele care au mult spațiu în jurul produsului împachetat, sunt chiar dăunătoare, deoarece aerul este chiar un element cu ajutorul căruia pot exista o mulțime de accidente.

Evident, nu doar companiile care se ocupă de livrări ar trebui să țină cont de astfel de reguli și să protejeze mediul înconjurător. Este foarte important ca și persoanele care apelează la astfel de soluții de ambalare să se gândească de două ori înainte de a arunca o cutie sau mai ales un ambalaj din plastic. Acestea pot fi returnate cu ușurință și în felul acesta se pot prinde mai mulți iepuri dintr-o singură lovitură: economii financiare, protecția mediului înconjurător și mulțumirea faptului ca s-a făcut ceva cât se poate de corect.

De ce este bine să ții cont de astfel de detalii?

Deși o simplă cutie sau un ambalaj, par destul de neimportante pentru natură, trebuie să te gândești la faptul ca există milioane de oameni care aruncă zeci de milioane de pachete în fiecare zi. Aruncate în natură, acestea pot duce la o poluare din ce în ce mai mare, iar cei care vor suferi din această cauză, tot noi vom fi.

Impachetare cadouri în hârtie decorativă – 8 Martie

impachetare cadouri

Când oferi un cadou frumos ambalat unei persoane dragi înseamnă că-ţi arăţi respectul, grija şi dragostea pentru ea. Este foarte simplu să faci o impresie frumoasă. E nevoie de atenţie şi răbdare. În acest articol vă prezentăm câteva instrucţiuni simple de impachetare a cadourilor in hârtie decorativă. 

Impachetare cadouri de 8 Martie

Mâine este 8 Martie, Ziua Internaţională a Femeii, o ocazie specială pentru a face un cadou femeilor dragi din viaţă noastră şi mai ales mamelor. Când i-aţi spus ultima dată mamei “Te iubesc!”? Indiferent de vârstă, cu toţii avem o legătură unică şi specială cu MAMA. 

Cadoul nu trebuie să reprezinte ceva scump. Chiar şi un cadou simplu poate activă în inima celui care îl primeşte o imensă mulţumire, dragoste şi fericire. Şi oricât de simplu sau sofisticat este cadoul pe care l-aţi pregătit pentru 8 martie, asiguraţi-vă că acesta este ambalat frumos. Ambalajul reprezintă prima interacţiune a persoanei dragi cu cadoul pe care dumneavoastră i-l oferiţi. 

Metoda tradiţională de impachetare a cadoului

1. Îndepărtaţi etichetele cu preţ de pe cadou. Sigur nu vreţi să desfaceti ambalajul la final pentru că nu vă aduceţi aminte dacă avea preţul pe el. În cazul în care nu puteţi îndepărta eticheta, folosiţi un marker negru pentru a acoperi preţul. Cu o bucată de bandă adezivă aţi putea să încercaţi să îndepărtaţi eticheta mai uşor.
2. Aşezaţi cadoul într-o cutie potrivită (dacă nu se află deja în cutie). Este o etapă opţională, însă dacă obiectul este împachetat în cutie va fi mult mai uşor să-l împachetaţi. Puteţi închide cutia cu una sau două bucăţi de bandă adezivă transparentă, doar pentru a nu se desface atunci când o manevraţi. Ideal ar fi ca persoana care primeşte cadoul să-l poată desface uşor, fără să aibă nevoie de un cutter. 
3. Alegeţi o hârtie imprimată frumos pentru ambalarea cadoului. Totuşi nu ar trebui să folosi prea multă hârtie. 
4. Trasaţi cu creionul ceea ce veţi tăia. Dacă este dificil pentru dumneavoastră să tăiaţi drept, este indicat să utilizaţi astfel de linii ajutătoare. Puteţi să vă folosiţi de o margine dreaptă (de exemplu de o riglă) sau puteţi să împăturiţi hârtia acolo unde veţi face tăieturile. 
5. Aşezaţi cadoul sau cutia cu faţă în jos în centrul hârtiei. Astfel veţi fi sigur că cel care va deschide cadoul va vedea acest lucru prima dată. 
6. Ridicaţi hârtia pe laturile mari ale cadoului şi prindeţi la mijloc cu puţină bandă adezivă transparentă (ca aceasta – click aici ). La capete întoarceţi puţin hârtia în colţuri. Partea de deasupra ar trebui să între în în partea inferioară, iar cea de jos se va prinde în partea superioară. Folosiţi bandă adezivă transparentă pentru a lipi hârtia la ambele capete. 
7. Puneţi o panglică în jurul cadoului. Aceasta ar trebui să fie suficient de lungă încât să poata fi petrecută în jurul său. Legaţi-o în partea de sus şi asiguraţi-vă că este în mijloc. O puteţi lega în formă de fundiţă. Folosiţi foarfecele pentru a tăia surplusul de panglică. 
8. Adăugaţi un mesaj. Pentru acest lucru puteţi folosi un pătrat din carton. Dacă scrieţi frumos veţi impresiona şi mai mult persoană care va primi cadoul. Altfel, aţi putea să printaţi un mesaj simpatic şi atractiv pe care să-l lipiţi pe cadou.

Carton ondulat. Caracteristici si istorie.

Carton ondulat. Caracteristici și istorie.

Carton ondulat cutii ambalaje
Carton ondulat cutii ambalaje

Cu toții am auzit de carton ondulat, este atât de comun încât este foarte greu să ne oprim și să îl analizăm cu atenție. Cu toate acestea, merită atenția noastră, deoarece ne ambalează o mulțime de produse și de mai bine de 140 de ani este una dintre cele mai utilizate soluții în acest sens.

Dupa 1871, când a fost utilizată pentru prima dată hârtia ondulată pe post de ambalaj, de către americanul Albert L. Jones, lumea a cunoscut o evoluție majoră în ceea ce priveșe acest ambalaj, existând astăzi extrem de multe tipuri de carton ondulat și foarte mulți producători la nivel mondial.

Care sunt caracteristicile acestui ambalaj minune?

Cartonul ondulat prezintă o mulțime de caracteristici care avantajează utilizatorul și ajută la dezvoltarea oricarei industrii care implică ambalare și transport.

Astfel, cei care folosesc acest carton, vor putea descoperi că are o capacitate de ambalare superioară altor materiale, lucru datorat volumului de gabarit redus. De asemenea, asigură un grad de protecție foarte mare pentru orice produs ambalat, iar acest lucru este datorat supleței și elasticității pe care le prezintă ondulele. Acestea amortizează orice șoc și frecare care intervine în timpul transportului, absorbindu-le și neutralizandu-le. Din punctul acesta de vedere, recomadăm carton ondulat pentru materialele foarte fragile.

Avantajele cartonului ondulat.

Avantajele pe care le prezintă acest ambalaj nu țin însă doar de modul în care este construit. Fiind vorba de hârtie, practic, este un mediu excelent pentru promovarea produselor. Suprafețle plane pe care le prezintă cartonul ondulat, sunt pretate pentru imprimări în culori și pentru printarea unor elemente de informare. Astfel, reclama pe un astfel de ambalaj devine mult mai facilă decât în cazul reclamei pe cutii de lemn.

Dacă toate caracteristicile de mai sus au fost destul de convingătoare, cu siguranță, economia financiară pe care o generează, este cel mai important element apreciat de către producători și afaceriști.

Cutiile de carton ondulat se pliază cu ușurință, ceea ce înseamna spațiu mai puțin ocupat, deci un volum mult mai mare de cutii transportate. Costul producției este, de altfel, mult mai mic decât în cazul cutiilor de lemn. Astfel, cel care își ambalează produse în cutii de carton ondulat scoate de până la 4 ori mai puțini bani din buzunar decât o persoană care optează pentru cutii din lemn.

Un alt aspect financiar este dat de faptul că materialul poate fi recuperat 100% prin reciclare, fiind și deosebit de ecologic. Colectarea sa sub formă de maculatură este o prioritate la nivel mondial și protejează extrem de mult mediul înconjurător.

Dacă se dorește un carton ondulat care să arate foarte bine, se poate înnobila cu adaosuri diverse care conțin rășini sintetice, microceruri cu proprietăți hidrofobe sau alte structuri care pot îmbunătați modul de ambalare.

Cu toate aceste proprietăți însă, cartonul ondulat rămâne una dintre cele mai interesante, dacă nu cea mai interesantă metodă de ambalare și reușește să se extindă de la an la an pe piețe din ce în ce mai noi.

Pistol pentru lipit cu adeziv cald Hot-Melt

adeziv

“Nu ați cumpărat încă acest dispozitiv cu adeziv? E cel mai bun produs pe care l-am avut vreodată!”

Așa sună o recomandare venită din partea unui cumpărător existent. Și nu este deloc o exagerare.

 

Pistolul de lipit cu adeziv cald Hot Melt reprezintă un dispozitiv revoluționar pe care îl vindem de câțiva ani buni iar feedback-ul primit din partea clienților, colaboratorilor și clienților noștri este în continuare extrem de satisfăcător. Ca să fim sinceri, credem că acest lucru se datorează faptului că pistolul Hot Melt reușește să simplifice enorm munca depusă de utilizatori în cadrul diverselor proiecte derulate.

Pistolul de lipit cu adeziv cald Hot Melt a reușit să-i enegizeze și pe distribuitorii noștri care oferă acest produs la rândul lor utilizatorilor finali. Hot Melt este un deschizător de drumuri pentru alte produse oferite profesioniștilor.

 

Dar ce este mai exact dispozitivul cu adeziv cald Hot Melt?

 

Cel mai usor spus avem de a face cu un lipici stick sau un pistol de lipit. Dar atenție: în niciun caz nu-l putem compara cu un simplu lipici pe care îl folosea bunica în casă pentru diverse lucruri.

Adevărul este că Hot Melt reprezinta un adeziv foarte puternic, care presupune folosirea unor batoane adezive foarte practice în utilizare. Este de asemenea și un dispozitiv industrial conceput pentru sarcini mari, putând fi folosit chiar și o zi întreagă. Clientul nostru final este un profesionist, iar acest lucru se poate observa și în designul produselor.

Pistolul cu adeziv Hot Melt este puternic, rapid și lipește aproape orice. Chiar și materiale mai speciale cum ar fi metal, plastic, ceramică și chiar sticlă. Adezivul se usucă în doar 5 minute sau chiar mai puțin. Prin urmare, reprezintă un înlocuitor excelent pentru un adeziv cu uscare lentă. Există o mulțime de aplicații și proiecte unde este nevoie de uscare rapidă a adezivului iar Hot Melt este ideal pentru asemenea situații. Pentru utilizator acest lucru înseamnă că va putea să-și termine treaba în câteva minute în loc să aștepte o zi întreagă pentru ca adezivul să se întărească și să se usuce.

Noi suntem încântați de acest dispozitiv deoarece el permite clienților noștri să economisească timp și bani, să-și finalizeze proiectele mult mai ușor și mai rapid. Pistolul se poate folosi în foarte multe situații, însă având în vedere că domeniul nostru de activitate este reprezentat în principal de comercializarea cartonuluim recomandăm acest produs în primul rând pentru clienții care au nevoie de un adeziv bun pentru lipirea cartonului. Cu toate acestea, veți regăsi în oferta noastră și consumabile tip batoane adezive pentru lipirea plasticului sau alte materiale universale.

Conform celor mai recente păreri Hot Melt reprezintă un adeziv excelent care se poate folosi și pentru aplicații legate de pardoseli, rame, ornamente, proiecte de remodelare și alte lucrări de asamblare industrială.

Ați vrea să folosiți pistolul Hot Melt pentru lipit adeziv într-unul din proiectele pe care le derulați sau poate pentru un anumit material? Întrebați-ne despre acest lucru și vom fi încântați să vă putem ajuta!

Vreți să cumpărați acest pistol de lipit? Vizitați acum magazinul nostru virtual și puteți plasa comanda direct on-line.

Folie cu bule de aer – inovații artistice

folie cu bule de aer

Nu este de mirare că spargerea bulelor de aer de pe o folie de împachetat a devenit un fenomen mondial. Atunci când întâlnesc o bucată de folie cu bule de aer, cei mai mulți oameni nu pot rezistă tentației de a sparge bulele cu degetele sau cu unghiile. Acest lucru este foarte distractiv și ne eliberează de stresul zilnic. S-ar putea să fiți surprinși să aflați că folia cu bule de aer nu a fost inventată pentru a oferi distracție celor care vor să o spargă. De fapt, scopul pentru care a fost creată este și mai ciudat: se vindea ca tapet pentru perete.

Da, ați citit corect – tapet. Asta se întâmpla în anii 1950. Dar văzând că acest lucru nu prinde la public, după încă patru ani, inventatorii săi, Alfred Fielding și Marc Chavannes, și-au dat seama că folia cu bule de aer este excelentă pentru a proteja produsele împachetate. Folia cu bule de aer reprezintă azi una din cele mai practice și sigure soluții de protecție, mai ales pentru produse fragile cum sunt vasele din sticlă , porțelan sau laptopuri și alte echipamente electronice.

Au spart o folie cu bule de aer și au scăpat de stres

Ceea ce Fielding și Chavannes nu bănuiau este că invenția lor va deveni un fenomen cultural extrem de interesant și original. Plăcerea de sparge o folie cu bule de aer a reprezentat un subiect ce a fost discutat intens în diverse împrejurări.

Oamenii de știință au încercat să identifice motivele pentru care această activitate oferă o satisfacție atât de mare. Un studiu a demonstrat că după ce au spart o folie cu bule de aer, oamenii erau mult mai liniștiți și mai alerți.

O sursă de inspirație originală

De curând însă, tot mai multe persoane își dau seama că folia cu bule de aer se poate utiliza și pentru alte activități. În loc să distrugem bulele, putem să le folosim în diverse proiecte de creație.

Iată cum:

Artistul american Bradley Hart a descoperit o metodă ingenioasă de a picta tablouri. El injectează vopsea în fiecare bulă de pe o folie cu bule de aer, astfel încât fiecare bulă devine un pixel dintr-o imagine mai mare. Utilizând această tehnică, Bradley Hart a creat portrete uluitoare și a deschis noi drumuri pentru actul artistic.

Iar lucrurile nu se opresc aici. Nu doar pictorii, ci și sculptorii au transformat folia cu bule de aer într-o muză ainspirației. Artista de origine elvețiană, Olympia Scarry, a sculptat în marmură un bust plictisit și frustrat folosindu-se de o folie cu bule de aer.

Educatorii și părinții care sunt interesați de proiecte originale pentru copiii mici au descoperit că o bucată de folie cu bule de aer se poate folosi în multe moduri pentru a stimula interesul micuților pentru artă și pentru a desfășura activități artistice distractive. Iată un desen realizat de un copil de 6 ani cu ajutorul unei folii, iar aici o idee originală prin care o față de masă obișnuită capătă un aspect deosebit folosind același material: o folie cu bule de aer.

 

Dumneavoastră cum ați folosi o folie cu bule de aer într-un proiect artistic?