Plasa de rafie – o alegere eco-friendly

plasa de rafie

Plasa de rafie reprezintă, din punct de vedere ecologic, o alegere mai bună decât punga din plastic şi cea din hârtie. Facem mai departe o comparaţie între aceste trei tipuri de pungi pentru a descoperi că plasa de rafie este într-adevăr o alegere eco-friendly.

Plasa de rafie – mai ecologică decât pungile de plastic şi hârtie

Azi foarte multe persoane sunt de acord că pungile de plastic sunt dăunătoare pentru mediul înconjurător. Ştim cu toţii că aceste pungi nu sunt eco-friendly, dar unele persoane folosesc saci de rafie din polipropilenă, iar aceştia sunt reciclabili şi nu sunt dăunători pentru mediu. Din păcate, statisticile arată că această procedură de reutilizare nu a devenit atât de populară în rândul oamenilor. Aşa cum se arăta într-un raport, pungile de plastic se folosesc în proporţie de doar 1%, iar restul se aruncă la gunoi. După ce ajung la sol, e nevoie de foarte mult timp pentru a se descompune – între 15 şi o mie de ani pentru descompunere. Dar partea cea mai neplăcută este că aproape toate resturile rezultate în urma eliminării pungilor de plastic, ajung în mare, ceea cea înseamnă pagube masive aduse speciilor pe cale le dispariţie.  

O soluţie la această problemă o reprezintă plasa de rafie (din polipropilenă). Aceste plase sunt fabricaţi din materiale de calitate superioară. Cel mai important lucru este că polipropilena este ecologică şi că ea nu aduce prejudicii mediului înconjurător, lucru care se întâmplă în cazul pungilor obişnuite de plastic. Plasele şi sacii de rafie nu sunt un pericol atât de mare pentru mediul înconjurător. O cercetare recentă arată că pungile standard de plastic sunt dăunătoare pentru mediu pentru că sunt fabricate din materiale polimerice toxice, care în timpul procesului de degradare eliberează otrăvuri în atmosferă. În schimb pungile şi sacii din rafie nu provoacă astfel de probleme. Astfel plasa de rafie este considerată sigură şi fără riscuri din acest punct de vedere. 

Cel mai important lucru pentru care oamenii aleg sacul şi punga de rafie în detrimentul pungilor de plastic şi hârtie este faptul că ele se pot folosi de mai multe ori. Au o ţesătură rezistentă şi pot fi reutilizate fiind foarte eficiente – nu se rup.

Se recomandă utilizarea pungilor de hârtie în detrimentul celor de plastic obişnuite, însă chiar dacă hârtia se descompune într-un termen mai scurt, în timpul procesului de fabricaţie se aduc prejudicii imense mediului înconjurător. După cum arată unele rapoarte, se pare că pentru fabricarea pungilor de hârtie se taie milioane de copaci, ceea ce este un motiv de îngrijorare pentru creşterea poluării, deoarece arborii funcţionează pe post de filtre de aer. În procesul de fabricare a pungilor de hârtie, în mediu sunt eliberate cantităţi mari de toxine. Doar 20% din pungile de hârtie ajung să fie reciclate, în timp ce restul de 80% se transformă în deşeuri pentru că prin natura lor se rup mult mai uşor. 

Prin urmare, dacă doriţi să adoptaţi obiceiuri eco-frindly, puteţi începe cu punga de rafie (ţesută cu polipropilenă). Având în vedere că acestea determină mai puţină poluare şi este mai rezistentă la uzură, se pare că este perfectă pentru transportul alimentelor obişnuite. 

Folie de impachetat cu bule – 11 utilizări inteligente

folie de impachetat cu bule

Această folie de impachetat cu bule este unul din cele mai populare materiale de ambalare folosite în prezent. Este deosebit de utilă pentru ambalarea produselor electronice şi a altor articole fragile. Bulele sunt umplute cu aer, iar acest lucru face ca ele să devină adevărate perne de aer ce protejează perfect obiectele chiar şi atunci când asupra lor există presiune din exterior. 


Folie de impachetat cu bule – modalităţi inteligente de întrebuinţare

Dar în afară de a fi utilizată ca sursă de ambalare, o folie de impachetat cu bule poate fi folosită şi în alte scopuri inovatoare. Iată mai jos câteva modalităţi creative de întrebuinţare. 

  • Menţine o anumită temperatură a alimentelor. Dacă mergeţi la cumpărături într-un magazin alimentar aflat mai departe de locuinţa dumneavoastră şi vreţi să menţineţi temperatura alimentelor cumpărate, le puteţi înfăşura într-o folie cu bule. De exemplu, înfăşuraţi cutia de îngheţată într-o folie de împachetat cu bule şi ea nu se va topi atât de uşor până ajungeţi acasă. Temperatura rămâne stabilă pentru că folia împiedică pătrunderea aerului. 
  • Înveliş de protecţie pentru plante. Dacă aveţi răsaduri în grădină şi vreţi să le protejaţi de păsări, le puteţi acoperi cu folie de împachetat cu bule. Aşezaţi folia cu bulele în jos şi faceţi nişte găuri de aerisire pentru circulaţia aerului. În acest mod puteţi planta seminţe şi puteţi creşte plante. Căldura radiantă a materialului plastic încălzeşte solul cu până la aproape 3 grade Celsius mai mult. 
  • Păstraţi forma genţilor de mână. Dacă aveţi genţi pe care nu le folosiţi pentru o perioadă, o idee foarte bună este să le umpleţi cu folie de impachetat cu bule de aer pentru ca ele să nu se deformeze.
  • În maşină păstraţi băuturile reci sau calde. Fie că este vorba despre o sticlă de apă rece sau despre un ceai fierbinte, puteţi păstra temperatura iniţială a băuturilor înfăşurându-le în folie cu bule de aer deoarece aceasta are proprietăţi foarte bune ca material izolant. 
  • Dacă vă plac chilipirurile şi obişnuiţi să cumpăraţi brelocuri sau alte obiecte fragile care se vând vrac (mai ales când mergeţi în concediu), asiguraţi-vă că aveţi întotdeauna la dumneavoastră o mică folie cu bule de aer. Aşezaţi obiectele fragile în interior şi le puteţi transporta pe distanţe lungi fără probleme. Shopping-ul face parte din orice călătorie în locuri noi, aşa că se merită să puneţi în bagaje un pic de folie cu bule. 
  • Protejaţi-vă parbrizul pe timpul iernii. Iarna parbrizul maşinii îngheaţă sau este acoperit de zăpadă. Pentru a-l proteja aşezaţi o folie cu bule de aer pe suprafaţa sa. Folia va acţiona ca un izolator şi în plus va fi mai uşor să îndepărtaţi zăpada acumulată. 
  • Izolaţie pentru ferestre. Iarna folosiţi folie de impachetat cu bule de aer pentru a izola ferestrele. Încăperile vor fi mai călduroase şi veţi reduce consumul de energie electrică. 
  • Protejaţi pereţii împotriva loviturilor provocate de deschiderea uşilor. 
  • Păstraţi alimentele perisabile mult mai bine atunci când le transportaţi dintr-un loc în altul (inclusiv pe cele congelate),
  • Masaj pentru picioarele obosite. Tăiaţi o folie cu bule de aer de forma tălpii piciorului dumneavoastră – introduceţi în pantof. Veţi simţi cum vă relaxaţi pe măsură ce păşiţi pe bulele de aer. Efectul este incredibil. 

Data viitoare, când vreţi să scăpaţi de nişte folie de impachetat cu bule de aer (comandaţi aici), gândiţi-vă la aceste modalităţi uimitoare de întrebuinţare.

Personalizare – cutii de carton cu inserţii

personalizare

Personalizare cutii de carton prin decuparea unor locaşuri speciale în interior (inserţii). Adevărat – nu e mare problemă dacă ambalaţi anumite produse de bază non-fragile în cutii de carton standard. Însă trebuie să ştiţi că obiectele delicate sau mai complexe ar trebui împachetate în cutii speciale personalizate, în caz contrar riscaţi ca produsele să se deterioreze la transport. Nici măcar cutiile de carton personalizate nu pot fi suficient de eficiente pentru a proteja aceste tipuri de produse. Din fericire însă, există mai multe soluţii. O astfel de soluţie se referă la inserţii în burete sau carton. Inserţiile sunt modalităţi prin care în interiorul cutiei se crează compartimente suplimentare (adâncituri) în care produsele intră perfect, pentru ca mai departe la transport să fie mult mai bine susţinute în loc şi să nu se deterioreze. 

Personalizare prin inserţii în cutii

Procesul de tăiere (decupare) presupune folosirea unor materiale cum ar fi carton, hârtie sau spumă. Toate acestea se pot tăia în forme cu ajutorul unor cuţite ascuţite din oţel. Aceste forme pot fi pătrate, rotunde, dreptunghiulare sau pot avea orice formă ciudată pe care o doriţi (sigur, în funcţie de produsul pe care doriţi să-l ambalaţi). Inserturile/ partiţiile sau compartimentele separate fac ca produsele să fie mult mai bine protejate în timpul transportului. Sunt ideale pentru piese şi accesorii fragile. 

Deşi sunt folosite în general pentru volume mari de producţie, inserţiile personalizate sunt ideale şi pentru firmele cu volum de activitate mic său mediu. Acesta este adesea cazul în care componentele separate dintr-un produs necesită protecţie suplimentară, în afară de o pungă de plastic şi eventual o folie cu bule de aer care poate amortiza şocul. 

Optând pentru personalizare prin inserţii ale cutiilor veţi putea aşeza mai bine produse, protejându-le şi ţinându-le evidenţa. Indiferent de cât de rezistente pot fi unele componente, dacă în timpul transportului ele se mişcă în cutie, se pot deteriora din punct de vedere estetic sau se pot defecta (să ne gândim de exemplu la un telefon). 

Deoarece cutiile cu inserţii oferă stabilitate şi protecţie produselor în timpul transportului, producătorii se pot aştepta la minimizarea costurilor cu posibilele pagube. În plus, procesul real de inserţie vă poate ajuta să economisiţi bani. Producătorii sunt de acord că tăierea elementelor pentru realizarea inserţiilor este mai rapidă decât alte procedee de tăiere şi decupare, ceea ce înseamnă automat o rentabilitate mai mare, mai ales din punctul de vedere al forţei de muncă. Nu în ultimul rând acest lucru înseamnă că economiile pot fi transmise mai departe cumpărătorilor.

Este adevărat. În ciuda faptului că pot părea soluţii scumpe, cutiile din carton personalizate cu inserţii speciale pot fi mai puţin costisitoare decât alte tipuri de cutii personalizate. Alte beneficii oferite de cutiile de carton personalizate cu inserţii includ:

  • personalizare prin inserţii înseamnă aspect mai atractiv – produsul şi componentele sale au un aspect îngrijit, astfel încât par mai atractive
  • personalizare prin inserţii ale cutiilor înseamnă depozitare facilă a accesoriilor şi componentelor: piesele sunt mai bine organizate şi sunt depozitate separat atunci când nu sunt utilizate
  • marketing/ informaţie – pe cutiile personalizate cu inserţii se pot imprima sau lamina elemente grafice, instrucţiuni, informaţii de ambalare şi multe alte lucruri. 

Fie că aveţi câteva componente/ accesorii de expediat sau sute de produse, cutiile personalizate cu inserţii la comandă pot fi ceea ce aveţi nevoie. Nu subestimaţi niciodată opţiunea de personalizare a cutiilor.

Paletizare cu bandă din polipropilenă (pp)

paletizare

Banda pp este ideală pentru paletizare. Este cel mai rezistent material de fixare şi este concepută ca o alternativă mai bună la banda metalică datorită puterii şi capacităţii de reducere a greutăţii totale a încărcăturii. Este disponibilă într-o varietate impresionantă de lăţimi şi grosimi, cu finisaj embosat sau neted. Pentru fixarea benzii pp există mai multe dispozitive manuale sau automate. Încă un avantaj care merită menţionat este faptul că polipropilena este uşor de reciclat. 

Fabrica de ambalaje PAFF comercializează bandă pp pe pentru paletizare role de diferite lungimi şi capacităţi. Acest tip de bandă de fixare a încărcăturilor este recomandat de mai mulţi specialişti în soluţii de ambalare pentru colete, paleţi şi alte tipuri de încărcături uşoare. Banda pp este ideală pentru a fi folosită zilnic de toate companiile care pregătesc şi expediază produse clienţilor din toată ţara. 

În comparaţie cu alte materiale de fixare cum ar fi banda metalică, banda pp pentru paletizare este o soluţie mult mai accesibilă şi populară. Are o greutate mai mică, se aplică mai uşor şi se poate recicla după utilizare. Banda pp cântăreşte aproape jumătate decât banda metalică şi se poate folosi pentru diverse aplicaţii cum ar fi paletizare în condiţii uşoare sau balotare de produse cu greutate redusă. 

Banda pp este versatilă, flexibilă şi uşoară. Este perfectă pentru cele mai multe centre de ambalare sau pentru depozitele aglomerate. Pentru aplicare şi etanşare se folosesc diverse dispozitive. Banda pp pentru paletizare este extrem de rezistenţă în timp pentru că nu rugineşte aşa cum se întâmplă cu banda metalică. Nu se deteriorează în timp şi nu se zgaraie atât de rău încât să nu mai poată fi utilizată. Este unul din cele mai eficiente materiale de ambalare. 

Paletizare şi fixare cutii în timpul transportului

Folosiţi bandă pp pentru  a fixa cât mai bine cutiile pe care doriţi să le expediaţi la un cumpărător. Menţinerea produselor în condiţii de siguranţă pe timpul manipulării şi a transportului reprezintă o preocupare majoră pentru toate companiile care obişnuiesc să expedieze mai multe cutii şi produse spre o anumită destinaţie. Banda pp reprezintă un mod eficient de fixare a mai multor cutii sau articole astfel încât acestea să nu se desfacă în timpul transportului. În afară de faptul că vă permite să expediaţi în condiţii de siguranţă mai multe produse la clienţi, banda pp vă ajută să eliberaţi spaţiul din depozit prin balotarea mai multor cutii şi organizarea pe paleţi (paletizare). 

Folosiţi banda pp împreună cu un dispozitiv special de balotat (comandă  aici) şi puteţi fi siguri că produsele dumneavoastră vor fi bine protejate în timpul transportului spre clienţii dumneavoastră. În Fabrica de Ambalaje Paff găsiţi bandă din polipropilenă cd 2200 metri lungime şi 13 mm lăţime sau mai scurtă de 1200 metri şi mai lată, de 16 mm. Există de asemenea şi o variantă de 4000 de metri lungime cu 8 mm lăţime, o bandă special concepută pentru maşinile automate şi semiautomate. În momentul vânzării, bandă se regăseşte pe role din carton. Tot pentru paletizare, împreună cu banda de polipropilena se folosesc nişte capse metalice. Când comandaţi capsele asiguraţi-vă că le alegeţi pe cele care se potrivesc cu tipul de banda pp pe care îl folosiţi – de exemplu de 13 mm sau de 16 mm. 


 

Mase plastice – sfaturi de selectare a ambalajelor

mase plastice

În fiecare an în procesul de ambalare se folosesc milioane de tone de mase plastice. Plasticul este util în aproape orice activitate ce necesită ambalare. De la afaceri mici până la întreprinderi mari, fiecare întreprinzător caută cele mai bune recipiente, cutii şi soluţii de ambalare din mase plastice. Cu toate acestea, atunci când vine vorba despre selectarea materialului propriu-zis, este dificil să găsim ambalajele de plastic care să se potrivească cel mai bine scopurilor noastre de ambalare. Prin urmare, iată în continuare câteva sfaturi utile care vă pot ajuta să găsiţi materialele plastice de dimensiuni potrivite pentru nevoile dumneavoastră de ambalare. 

Ambalaje din mase plastice – Dimensiunea joacă un rol important


Unul din cele mai importante lucruri înainte de a alege ambalajul din plastic este să decideţi cu privire la dimensiunea sa. Diferite produse necesită diferite forme şi dimensiuni de materiale plastice pentru ambalare. De aceea este foarte important să cunoaşteţi bine dimensiunile produselor ce urmează a fi ambalate. După ce aţi hotărât acest lucru puteţi să vă gândiţi la achiziţionarea recipientelor şi ambalajelor din mase plastice. Ar trebui să luaţi în considerare şi alţi factori, cum ar fi calitatea materialelor plastice şi tipul acestora, inclusiv împachetarea cu folie cu bule de aer. 

Tipuri de mase plastice

Tipurile de materiale plastice sunt din nou un lucru important de avut în vedere atunci când comandaţi ambalaje din mase plastice. 

  • PET: Polyethylene Terephthalate – Sunt de obicei utilizate la fabricarea sticlelor. Reprezintă de asemenea unul din materialele utilizate în mod frecvent pentru înfoliere. Unul din avantajele principale ale acestui tip de material plastic îl reprezintă faptul că se poate recicla uşor; de altfel este unul din materialele cele mai reciclate în SUA şi Marea Britanie.
  • PE – Polyethylene – Se foloseşte în diferite scopuri. Câteva dintre cele mai utilizate materiale pe scară largă în industria ambalajelor sunt sticlele, capacele de etanşare şi materialele de etanşare. Şi acesta este unul din cele mai comune tipuri de materiale utilizate pentru sigilare. Sticlele realizate din acest tip de material plastic sunt uşor de reciclat şi prin urmare există o preferinţă mai mare pentru acestea. 
  • PP – Polypropylene – Una din cele mai comune utilizări pentru acest tip de plastic îl reprezintă pungile subţiri. Apoi se foloseşte pentru fabricarea sticlelor şi caserolelor pentru carne. Totuşi, având în vedere că acestea nu sunt aşa uşor de reciclat, cererea pentru ele nu este atât de mare ca în cazul celorlalte tipuri de mase plastice.
  • PS – Polystyrene – Se foloseşte frecvent pentru fabricarea recipientelor pentru iaurt şi caserole pentru legume (cele cu găuri de aerisire; pot fi transparente, negre, albastre etc). 
  • PVC – Polyvinyl Chlorid – Acum câţiva ani era cel mai folosit tip de material plastic, dar acest lucru nu mai este valabil azi. 

Folii de plastic


Există folii de plastic care se pot folosi pentru apă sau pe acoperişurile caselor. În moş similar, există pungi de plastic pentru ambalare şi depozitare. De exemplu unele din aceste sunt fabricate din spumă cu densitate redusă. Sunt foarte rezistente la substanţe chimicale şi prin urmare pot fi folosite cu uşurinţă pentru ambalarea articolelor delicate care riscă să se deterioreze din cauza contactului cu unele substanţe chimice. 

Luând în considerare toate informaţiile menţionate mai sus puteţi determina cu uşurinţă tipul materiale plastice de care aveţi nevoie. În cazul în care în continuare nu sunteţi sigur ce soluţie de ambalaje din plastic să folosiţi în activitatea dumneavoastră, ne puteţi contacta pentru asistenţă suplimentară.