Etichetă: bandă adezivă

  • Ambalaje carton şi plastic – 4 lucruri de reţinut!

    Ambalaje carton şi plastic – 4 lucruri de reţinut!

    Aveţi nevoie de ambalaje carton sau de plastic dacă vă ocupaţi de producerea şi/ sau distribuirea mărfurilor. 

    Ambalajele joacă un rol crucial în promovarea şi comercializarea produselor. Reprezintă unul din aspectele importante de care ar trebui să se ţină cont chiar înainte de lansarea unui produs nou. Întotdeauna ar trebui să ştiţi ce ambalaj se potriveşte perfect produsului dumneavoastră, deoarece aambalajul este cel care poate antrena vânzarea sau din contră, poate reprezenta motivul principal pentru care un produs nou nu va prinde la public. 

    Iată 4 lucruri importante pe care ar trebui să le cunoaşteţi despre ambalaje carton şi plastic

    1. Orice produs are nevoie de un ambalaj. Aproape orice produs are nevoie de un ambalaj pentru că nu-l puteţi vinde aşa cu este. Să presupunem că vindeţi chipsuri din cartofi sau biscuiţi. În acest caz veţi avea nevoie de materiale de impachetat, adică ambalaje carton potrivite, pentru a le putea oferi potenţialilor clienţi. Pe de altă parte, atunci când produsele sunt transportate dintr-un loc în altul (de la furnizor la magazin, de la un sediu la altul, de la magazinul de desfacere la client), ambalajul devine o necesitate. 


    2. Ambalajul ar trebui să vă protejeze bunurile şi să reprezinte cartea de vizită a brandului pe care îl promovaţi. Principalul scop al ambalajului este de a proteja produsul. Cu toate acestea, el poate fi un instrument puternic de marketing. Prin folosirea ambalajelor potrivite, vă puteţi promova afacerea în mod eficient. Dacă veţi acorda atenţie acestui aspect, rezultatele pozitive vor fi observate rapid. 


    3. Tendinţele de ambalare pot inflenţa cererea de produse. Da, acest lucru este adevărat aproape întotdeauna. Mai multe studii recente efectuate în ţările din Vest au arătat că, în această perioada cumpărătorii preferă să cumpere produse care au ambalaj din hârtie. 


    4. Alegeţi întotdeauna un furnizor de încredere pentru ambalaje carton şi plastic. Aceasta este o etapă importantă pentru afacerea dumneavoastră deoarece, pe termen lung, vă poate ajuta să economisiţi timp, bani şi energie. 

    De ce să alegeţi PAFF Fabrica de ambalaje carton şi plastic?

    PAFF este un producător şi furnizor de ambalaje carton şi plastic, care oferă mai multe soluţii sub un singur acoperiş. Acest lucru este eficient, comod şi practic pentru dumneavoastră. 

    a) Veţi putea face o singură comandă pentru mai multe produse de ambalare (de exemplu: cutii, bandă adezivă, folii de ambalare, materiale de umplutură, saci, huse, pungi etc). 

    b) Veţi beneficia automat de preţuri promoţionale (dacă veţi face o comandă mai mare la un singur furnizor, există şanse să primiţi un discount preferenţial).

    c)  Puteţi beneficia de transport gratuit. Dacă sunteţi din Bucureşti şi faceţi o comandă minimă de 500 lei, produsele de ambalare vor fi livrate gratuit la sediul dumneavoastră. 

    Pentru detalii suplimentare vă rugăm să ne contactaţi la fabrica de ambalaje.

  • Banda adeziva – ce nu stiti despre ea

    Banda adeziva – ce nu stiti despre ea

    Oare cum ne-am putea descurca fără banda adezivă? Azi, e aproape imposibil să ne imaginăm viaţă fără ea. E suficient să ne gândim la numărul imens de colete care ajung în condiţii de siguranţă la destinaţie pentru că sunt ambalate şi sigilate în mod corespunzător.

    Dacă acum ceva vreme mergeam într-un magazin clasic pentru a ne cumpăra haine, electronice şi cărţi, azi este aproape firesc să comandăm aceste produse online. După ce plasăm comanda pe internet, produsele ne sunt livrare direct acasă în cutii de carton, sigilate cu scotch şi eventual cu alte materiale eficiente de protecţie (folie cu bule de aer, fulgi de polistiren peanuts). Banda adezivă se foloseşte pentru siguranţă, însă ea poate reprezenta şi eticheta profesională a unui brand. 

    Cum a apărut banda adezivă?


    În 1920 americanul Richard Drew a inventat banda adezivă, acest produs care a revoluţionat lumea şi care a ajuns să fie extrem de utilizat în toate domeniile În 1925 găsim banda adezivă sub brandul Sellotape, care era produsă de compania 3M şi care se vindea pentru că era utilă în procesul simplu de ambalare. Însă azi banda adezivă cunoaşte noi dimensiuni, este disponibilă sub diverse forme şi culori, poate fi mai groasă sau mai subţire (o alegem în funcţie de tipul cartonului din care este construită cutia şi în funcţie de conţinutul acesteia). De exemplu, dacă vreţi să ambalaţi un colet greu veţi avea nevoie de bandă mai groasă. În cazul în care conţinutul trebuie să rămână intact până ajunge la destinatar, pentru confort sporit puteţi folosi bandă adezivă de securizare. 

    Fabrica de ambalaje PAFF vă oferă bandă pentru sigilare la un preţ excelent. Spre deosebire de banda adezivă normală, cea de sigilare nu se va mai lipi la loc fără să observaţi că sigiliul a fost desfăcut. 

    Folosiţi această bandă atunci când vreţi să fiţi absolut sigur că pachetul nu a fost deschis înainte. 
    Încă un avantaj important al benzii adezive este faptul că se poate imprima. Iar de aici decurg o mulţime de beneficii pentru companii, de la faptul că pot să-şi protejeze mai bine produsele (cu mesaje imprimante ca “Fragil” sau “Nu trântiţi”) până la faptul că-şi pot creşte eficient vizibilitatea brandului (prin benzi adezive imprimante cu logo-ul, sloganul, denumirea sau numărul de telefon al firmei). 

    Dispozitive pentru aplicarea benzilor


    Atunci când aveţi de ambalat şi sigilat mai multe cutii, pentru eficienţă şi uşurinţă în utilizare, puteţi folosi anumite dispozitive manuale. Acestea au dimensiuni compacte, sunt uşor de manevrat şi vă ajută să sigilaţi cutiile mult mai repede. În mod normal, în câteva minute ar trebui ca orice lucrător să se obişnuiască să folosească un asemenea instrument. 

    Banda adezivă imprimată se foloseşte pentru etichetarea coletelor fragile sau sensibile. Dacă veţi folosi o bandă adezivă cu mesajul “Foarte fragil”, curierii vor fi mult mai atenţi când vor pune mâinile pe coletul respectiv. Ar fi mult mai complicat şi ineficient să scrieţi de mâna toate aceste mesaje pe fiecare colet. În plus, nu ar arată atât de profesionist. 

    În ceea ce priveşte banda colorată, această se poate folosi ca şi cod de identificare în depozitarea cutiilor. Dacă vreţi o bandă adezivă de calitate, nu cumpăraţi una care se va îngălbeni în timp. Unele benzi sunt mai fiabile şi rezistente. Nu folosiţi bandă adezivă de mascare (din hârtie) pentru ambalarea coletelor. Aceasta este concepută pentru a putea fi îndepărtată uşor după ce aţi protejat anumite suprafeţe de vopsea sau praf. 

    Doriţi o recomandare pentru bandă adezivă de calitate?  –  contact@paff.ro

  • Mic ghid cu soluţii de ambalare pentru retail

    Mic ghid cu soluţii de ambalare pentru retail

    În acest articol vom descoperi împreună care sunt cele mai bune soluții de ambalare pentru magazinulul dumneavoastră de retail. 

    Vă pregătiţi de mult timp şi iată că ziua cea mare a sosit. Sunteţi pe cale să inauguraţi deschiderea unui nou magazin de retail. Cu siguranţă aţi încercat să pregătiţi cât mai bine magazinul şi aşteptaţi cu nerăbdare noii dumneavoastră clienţi. Produsele aşteaptă pe rafturi si probabil aţi pus deja la punct ultimele detalii referitoare la depozitare şi transport.

    Dar la soluţiile de ambalare v-aţi gândit? Acest element critic vă poate susţine şi dezvolta afacerea sau din contră, o poate ruina. Cele mai bune soluţii de ambalare depind în primul rând de produsele pe care le comercializaţi dumneavoastră. Cu toate acestea, există câteva principii de bază pe care fiecare retailer ar trebui să le cunoască.

    Protecţie şi securitate în ambalare

    Cu toate că pungile de plastic şi cutiile de carton vă protejează produsele, s-ar putea să aveţi nevoie de materiale suplimentare de ambalare, mai ales dacă aveţi de gând să le şi livraţi prin curier. În acest mod veţi minimiza riscul de a primi reclamaţii din partea cumpărătorilor în cazul în care produsele ajung defecte sau deteriorate la destinaţie.

    Astfel puteţi folosi folia cu bule de aer. Este un material extrem de util şi versatil ce protejează foarte bine obiectele fragile. Apoi, mai puteţi utiliza fulgi polistiren peanuts sau foi de spumă, ideale pentru protejarea monitoarelor şi a televizoarelor.

    În afară de a va gândi la protejarea bunurilor, ar trebui să aveţi în vedere şi faptul că există riscul că acestea să fie sustrase. Ce puteţi face pentru a minimiza acest risc? Puteţi folosi etichete de securitate pe ambalajul primar şi coduri de bare pentru coletele pe care le expediaţi (acestea facilitează urmărirea şi identificarea comenzilor).

    Ce alte aspecte ar trebui avute în vedere pentru viitorul magazin?

    Poate v-aţi gândit deja la designul cutiilor şi a materialelor folosite pentru ambalarea produselor. Puteţi comanda cutii inscripţionate cu logo-ul magazinului dumneavoastră sau bandă adezivă imprimantă, personalizată cu numele magazinului. O idee bună ar să comandaţi nişte carduri de carton pe care să imprimaţi un mesaj simplu de mulţumire sau o ofertă specială, cu o reducere de preţ pentru următoarele achiziţii. Puneţi aceste carduri în colete, alături de produsele expediate. În acest mod veţi fideliza clienţii şi automat vânzările vor creşte pe termen lung.

    O altă modalitate prin care puteţi maximiza confortul şi puteţi reduce costurile de ambalare este să grupaţi mai multe produse pe care să le oferiţi ca şi seturi. De exemplu, pixurile ar putea fi vândute câte 3 bucati, grupate într-un ambalaj primar simplu din carton sau pungă. La fel sticlele de apă (care se pot vinde la bax), pachetele de făină, seturi de săpun + detergent, seturi de cosmetice (crèmă, loţiune, lapte de corp) etc. Produsele care sunt disponibile şi la bax, ar putea fi uşor scoase din ambalajul de carton pentru a fi aşezate individual pe rafturi. În plus cutiile pot fi inscripţionate cu informaţii personalizate.

    Pentru mai multe informaţii şi soluţii optime de ambalare pentru magazinul dumneavoastră de retail va rugăm să ne contactaţi la 072.169.7233  ·  074.466.7233  ·  077.033.7233

    Mult succes!

  • Cutii personalizate și alte sfaturi de împachetare

    Cutii personalizate și alte sfaturi de împachetare

    Azi majoritatea afacerilor s-au mutat (și) în online. Livrarea produselor a devenit o ramură importantă din activitatea unui magazin virtual. Interesant este că modul în care împachetați și trimiteți produsele către cumpărători poate spori satisfacția clienților, încrederea în brandul dumneavoastră și implicit creșterea vânzărilor.

    Pe de altă parte, când lucrurile merg rău (cutiile arată inestetic, ajung rupte,îndoite sau boțite la destinație sau produsele ajung defecte sau sparte), clienții vor fi nemulțumiți și vor avea rețineri în va recomanda prietenilor. Având în vedere aceste lucruri, iată trei modalități simple prin care puteți îmbunătăți eficienta departamentului de logistică și expediții astfel încât să aveți parte de clienți fericiți și mulțumiți.

     

    Cutii personalizate si banda adeziva personalizata

    1. Oferiți detalii despre livrarea comenzii. După ce au comandat un produs online, clienții se așteaptă să fie informați cu privire la ziua în care vor primi produsul și alte detalii referitoare la transport. Dumneavoastră ar trebui să-i puteți comunică clientului data precisă când va primi coletul în momentul în care acesta finalizează comanda. De fapt, data ar putea fi înscrisă pe proformă. În plus, după trimiterea produsului este indicat să comunicați clientului numărul de AWB de pe colet. Cunoscând aceste lucruri clientul va ști când să aștepte pachetul. Dacă se întâmplă ca din anumite motive să existe întârzieri în livrare, ar trebui să informați clientul telefonic, pe email sau prin intermediul platformelor de socializare. Dacă produsul ajunge cu întârziere, iar clientul nu este informat despre acest lucru, cel mai probabil acesta va fi nemulțumit.

    2. Folosiți soluții de împachetare potrivite. Modul în care împachetați produsul este incredibil de important, pe de o parte pentru a proteja conținutul, iar pe de altă parte pentru a vă crea o primă imagine pozitivă pentru clientul dumneavoastră aflat la distanță. Nu folosiți cutii personalizate prea mari. Dacă veți utiliza o cutie prea mare va fi nevoie să puneți în ea prea multe materiale de umplutura (care înseamnă costuri ridicate) iar produsul nu va fi atât de bine protejat în timpul transportului. Folosiți în schimb cutii personalizate căci acestea sunt cele mai bune soluții de împachetare ce elimină astfel de riscuri. Aceste cutii se realizează ținând cont de produsele dumneavoastră, chiar dacă acestea pot avea mărimi atipice. Sunt ușor de pliat și foarte practice. Utilizați cutii personalizate pentru a oferi protecție maximă produselor ce urmează a fi livrate prin curier. Clienții vor aprecia acest lucru și încrederea lor în afacerea dumneavoastră va crește.

    3. Importanța brandului. Dacă veți folosi cutii personalizate și bandă adezivă imprimantă cu brandul magazinului dumneavoastră cu siguranță afacerea dumneavoastră se va bucura de o vizibilitate mai mare. Cutiile personalizate pot afișa logo-ul magazinului, reprezentând astfel o modalitate foarte eficientă de publicitate. Nu uitați că aceste cutii personalizate pot fi refolosite de către clienți. Prietenii și cunoștințele vor lua rapid contact cu identitatea și mesajul magazinului dumneavoastră. Este o modalitate de publicitate la îndemână, presupune costuri mici și vă permite să vă detașați rapid de concurență.

    Pentru îmbunătățirea experienței cumpărătorilor cu magazinul dumneavoastră online folosiți cutii personalizate și alte soluții de împachetare eficiente disponibile pe paff.ro.

    Sunați-ne la 072.169.7233,  074.466.7233 sau  077.033.7233   și povestiți-ne despre proiectul dumneavoastră. Vom fi bucuroși să vă propunem cele mai eficiente soluții personalizate de împachetare.

  • Impachetare cadouri în hârtie decorativă – 8 Martie

    Impachetare cadouri în hârtie decorativă – 8 Martie

    Când oferi un cadou frumos ambalat unei persoane dragi înseamnă că-ţi arăţi respectul, grija şi dragostea pentru ea. Este foarte simplu să faci o impresie frumoasă. E nevoie de atenţie şi răbdare. În acest articol vă prezentăm câteva instrucţiuni simple de impachetare a cadourilor in hârtie decorativă. 

    Impachetare cadouri de 8 Martie

    Mâine este 8 Martie, Ziua Internaţională a Femeii, o ocazie specială pentru a face un cadou femeilor dragi din viaţă noastră şi mai ales mamelor. Când i-aţi spus ultima dată mamei “Te iubesc!”? Indiferent de vârstă, cu toţii avem o legătură unică şi specială cu MAMA. 

    Cadoul nu trebuie să reprezinte ceva scump. Chiar şi un cadou simplu poate activă în inima celui care îl primeşte o imensă mulţumire, dragoste şi fericire. Şi oricât de simplu sau sofisticat este cadoul pe care l-aţi pregătit pentru 8 martie, asiguraţi-vă că acesta este ambalat frumos. Ambalajul reprezintă prima interacţiune a persoanei dragi cu cadoul pe care dumneavoastră i-l oferiţi. 

    Metoda tradiţională de impachetare a cadoului

    1. Îndepărtaţi etichetele cu preţ de pe cadou. Sigur nu vreţi să desfaceti ambalajul la final pentru că nu vă aduceţi aminte dacă avea preţul pe el. În cazul în care nu puteţi îndepărta eticheta, folosiţi un marker negru pentru a acoperi preţul. Cu o bucată de bandă adezivă aţi putea să încercaţi să îndepărtaţi eticheta mai uşor.
    2. Aşezaţi cadoul într-o cutie potrivită (dacă nu se află deja în cutie). Este o etapă opţională, însă dacă obiectul este împachetat în cutie va fi mult mai uşor să-l împachetaţi. Puteţi închide cutia cu una sau două bucăţi de bandă adezivă transparentă, doar pentru a nu se desface atunci când o manevraţi. Ideal ar fi ca persoana care primeşte cadoul să-l poată desface uşor, fără să aibă nevoie de un cutter. 
    3. Alegeţi o hârtie imprimată frumos pentru ambalarea cadoului. Totuşi nu ar trebui să folosi prea multă hârtie. 
    4. Trasaţi cu creionul ceea ce veţi tăia. Dacă este dificil pentru dumneavoastră să tăiaţi drept, este indicat să utilizaţi astfel de linii ajutătoare. Puteţi să vă folosiţi de o margine dreaptă (de exemplu de o riglă) sau puteţi să împăturiţi hârtia acolo unde veţi face tăieturile. 
    5. Aşezaţi cadoul sau cutia cu faţă în jos în centrul hârtiei. Astfel veţi fi sigur că cel care va deschide cadoul va vedea acest lucru prima dată. 
    6. Ridicaţi hârtia pe laturile mari ale cadoului şi prindeţi la mijloc cu puţină bandă adezivă transparentă (ca aceasta – click aici ). La capete întoarceţi puţin hârtia în colţuri. Partea de deasupra ar trebui să între în în partea inferioară, iar cea de jos se va prinde în partea superioară. Folosiţi bandă adezivă transparentă pentru a lipi hârtia la ambele capete. 
    7. Puneţi o panglică în jurul cadoului. Aceasta ar trebui să fie suficient de lungă încât să poata fi petrecută în jurul său. Legaţi-o în partea de sus şi asiguraţi-vă că este în mijloc. O puteţi lega în formă de fundiţă. Folosiţi foarfecele pentru a tăia surplusul de panglică. 
    8. Adăugaţi un mesaj. Pentru acest lucru puteţi folosi un pătrat din carton. Dacă scrieţi frumos veţi impresiona şi mai mult persoană care va primi cadoul. Altfel, aţi putea să printaţi un mesaj simpatic şi atractiv pe care să-l lipiţi pe cadou.