Ambalajul nu este doar o cutie. Pe el trebuie să apară mai multe informații suplimentare. Practic el trebuie să fie marcat cu simboluri (cum ar fi simbolul pentru obiecte fragile) și etichete (text, numere de telefon, denumirea companiei). Detaliile au un scop comun: să informeze clientul cu privire la siguranță, sănătate și mediu. Este esențial.
Nu uitați: Numele companiei, denumirea produsului, greutate sau volum, instrucțiuni de utilizare, eventual țara de origine.
Ambalaj clasic din cutie de carton
Multe produse hardware remanufacturate vin în cutii din carton reciclat. Este de fapt o simplă folie de carton, care este pliată sub formă unei cutii și închisă cu bandă adezivă. Această idee de ambalaj are mai multe beneficii: este ieftină, ecologică și simplă.
Să ne gândim la o companie care livrează produsele în pungi de plastic mici și care dintr-o dată își schimbă strategia și optează pentru cutii verzi personalizate. Cutiile pot avea o culoarea simplă, iar informații pot fi scrise vizibil pe o etichetă separată. Această soluție este un pic mai costisitoare, dar arată foarte profesionist.
Pungi anti-statice de plastic
Reprezintă un ambalaj foarte ușor, care nu costă mult, însă este dăunător pentru mediul înconjurător. Componentele it second hand sau recondiționate sunt adesea păstrate și expediate clienților în astfel de pungi anti-statice. Sunt ieftine și ușor de gestionat. De asemenea, ocupă puțin spațiu și se pot depozita cu ușurință în cutii mai mari.
Ambalaj ecologic
Pentru a proteja natura, puteți să refolosiți ambalajele vechi sau să alegeți ambalaje reciclate cum ar fi hârtie de cânepă sau hârtie de dud etc. Însă alegerea trebuie să fie profesionistă. Nu trimiteți produsele în cutii folosite care pot ceda sub presiunea greutății în timpul transportului.
Știați că primele drone din SUA au fost livrate în …cutii de pizza. Acesta a fost un exemplu care a arătat lumii cum creativitatea poate reduce semnificativ costurile de ambalare.
Fiți creativ! Idei interesante de ambalare a produselor desfăcute
Iată câteva sfaturi care pot face că ambalajul să iasă în evidență:
- Ambalajele handmade sunt mai personale
- Ambalaje funcționale: devin parte a obiectului în sine
- Un mod de a spune o poveste, de a împărtăși viziunea companiei sau de a informa clientul cum a fost obținut acel produs
În interiorul cutiei
Ce puneți în interiorul cutiei arată cât de bine strâns și protejat este produsul. Produsele ambalate nu trebuie să se deplaseze în interior și să se spargă sau să se deterioreze. Există mai multe soluții de materiale de umplutură și în unele cazuri este o idee bună ca un produs să fie protejat de mai multe straturi de cutii, fiecare umplută cu un material diferit.
-
Folia cu bule de aer. Este probabil cel mai uzual material folosit în prezent pentru protecția produselor care se expediază prin curierat.
-
Hârtia. E o idee bună să umpleți cutia în care ați așezat produsul ce urmează a fi livrat cu hârtie mototolită sau mărunțită. Dacă aveți de trimis un singur colet puteți tăia reviste și scrisori vechi.
-
Arahide din spumă. Sunt ușoare, dar uneori dificil de manevrat.
-
Burete. Este ideal pentru protejarea componetelor și aparatelor electronice
Bonus! Câteva sfaturi în plus
- Pentru a reduce costurile, personalizați etichetele, dar păstrați o notă simplă și clara.
- Poziționarea etichetei în partea inferioară a cutiei promovează reutilizarea acesteia.
- Nu uitați să faceți fotografii frumoase cu ambalajul dumneavoastră, ca parte a campaniei de marketing și publicitate. În cazul în care ambalajul produsului este atractiv și incitant, există mai multe șanse ca el să se bucure de atenție mass-media.
Spor la ambalare!