Etichetă: copii

  • Carton, hârtie și plastic – pentru mărtișoare hand made

    Carton, hârtie și plastic – pentru mărtișoare hand made

    Se dau următoarele: o bucată de carton alb, o pungă verde din hârtie, o sfoară albă de plastic de 2 metri, un capac de la o sticlă de plastic. Ați putea realiza un mărțișor folosind aceste materiale?

    Cu siguranță. Cu puțină îndemânare și imaginație, rezultatele vor fi încântătoare.

    Mărțișoarele hand made au devenit din ce în ce mai apreciate. Dar în afară de faptul că puteți cumpăra astfel de mărtișoare, le puteți crea chiar la dumneavoastră acasă, împreună cu familia și copii, într-o frumoasă seară de început de primăvară. Vă veți distra de minune, veți petrece clipe frumoase în compania celor dragi și vă veți bucură de mărțișoarele unicat pe care le veți crea împreună. Nu trebuie să cumpărați mai nimic pentru acest lucru. Uitați-vă puțin prin casă și veți găsi cu siguranță o multitudine de materiale care pot fi transformate în simboluri deosebite ale primăverii.

    De ce să realizați mărtișoare hand made din carton, plastic si hartie:

    • reprezintă o modalitate ieftină de a face lucruri creative pentru că puteți utiliza materiale refolosibile și ieftine (resturi de plastic, carton, hârtie)
    • prin realizarea unor astfel de mărtișoare, copiii își vor dezvolta dragostea și interesul pentru artă, creativitate, lucru manual, pentru frumos în general
    • este distractiv și interesant
    • toată lumea are la dispoziție materiale ca plastic, carton și hârtie, ce pot fi folosite pentru confecționarea unor simboluri deosebite de primăvară
    • este ușor să lucrați cu carton, plastic și hârtie; chiar și copiii mici pot face mărtișoare fără a fi nevoie de foarfece sau alte materiale toxice. Pot mototoli hârtia, pot înfășură sfoară sau ață în jurul unor inele de plastic, pot rupe și lipi bucăți colorate din carton
    • mărțișoarele hand made au o valoare sentimentală mai mare și au mai mult farmec

    Mărțișorul ar trebui să fie destul de simplu și să reprezinte un simbol al venirii primăverii: fie un ghiocel, un trifoi, o potcoavă sau niște bănuți.

    Idei mărtișoare hand made din plastic, carton, hârtie

    1. Tăiați o bucată de carton sub formă de bănuți. Pe margini puteți să-i acoperiți cu tuș maro sau negru pentru un aspect mai frumos, iar în centru scrieți un mesaj (de exemplu: Martie, 1Martie, Primăvară etc), faceți un ghiocel din carton verde sau perforați anumite forme.

    2. Luați un inel de sub capacul oricărei sticle de plastic. Înfășurați în jurul său ață sau sfoară albă. Când este totul alb, începeți să înfășurați ață sau sfoară roșie la extremități. Așezați-l pe o bucată de carton tăiată frumos pe margini și asta a fost tot.

    3. Puteți folosi cutiuțe de bomboane sau ciocolată pentru a crea mai departe un mărțișor hand made.

    4. Dintr-o pungă de hârtie colorată (de preferat verde, roșie, roz) decupați floricele, steluțe, fluturași, păsări, flori etc. Lipiți-le pe un pătrat din fetru sau din carton.

    5. Din hârtie sau carton tăiați fâșii lungi, pe care le puteți rula apoi în diverse forme interesante.

    6. Puteți prinde mărțișoarele realizate pe carton alb cu motive tradiționale în dreapta și în stânga.

    7. Cele mai îndemânatice persoane pot ajunge să realizeze mărtișoare 3D cu flori, cu adevărat deosebite.

    Totul ține de imaginația dumneavoastră.

    La final atașați mărțișorului hand made un șnuruleț alb-roșu.

    Confecționarea mărțișoarelor hand made din materiale simple ca hârtie, plastic și carton a devenit în ultimii ani o afacere interesantă pe internet. Persoanele care realizează mărtișoare pentru a le comercializa, le pot trimite clienților prin curier sau prin poștă în toate localitățile din țară. În această situație, este important să alegeți un ambalaj corespunzător pentru mărțișoarele deosebite pe care le-ați creat. Puteți folosi cutii de carton cu autoformare sau plicuri speciale cu bule care amortizează șocurile și vibrațiile în timpul transportului.

    Un gând frumos de 1 Martie de la Fabrica de ambalaje!

  • Cutii de carton pliabile – cum le refolosim?

    Cutii de carton pliabile – cum le refolosim?

    În fiecare zi milioane de colete sunt transportate în toată lumea. Cutiile au forme diferite și mărimi diferite. Unele dintre ele sunt simple cutii de carton maro, în timp ce altele transportă o multitudine de mesaje personalizate. Odată cu creșterea achizițiilor din mediul online, a crescut și numărul de cutii de carton în care sunt ambalate tot felul de produse ce urmează a fi expediate cumpărătorilor.

    Când vine vorba despre cutii, cel mai adesea ne referim la un anumit material: cartonul. Acesta este cel mai folosit material în procesul de producție a cutiilor. Cutiile de carton se pot plia ușor în jurul produselor ce urmează a fi transportate, iar mai apoi, după utilizare, se pot desface pentru a fi depozitate. Faptul că se pot plia atât de simplu le face să fie versatile și pot fi ținute la îndemână fără să ocupe spațiu. În plus cutiile de carton sunt disponibile la preț foarte avantajos, motiv pentru care sunt atât de solicitate în orice domeniu de activitate. În general companiile folosesc două tipuri de carton: simplu sau ondulat, acesta din urmă având o rezistență mai mare.

    Un lucru este foarte interesant de observat: chiar dacă firmele folosesc cutii de carton pentru a expedia produse la clienți în diverse colțuri ale lumii, aceste cutii vor putea fi în continuare utilizate indiferent de locul în care ajung. Cutiile de carton se pot folosi pentru multe alte lucruri utile după ce au fost expediate prima dată împreună cu un produs.

     

    Cutii de carton refolosite

    Iată cum se pot refolosi cutiile de carton:

    a) Depozitare – Cred că mai toată lumea are acasă cutii de carton care se pot plia și care pot fi utilizate la nevoie pentru a depozita diverse lucruri, haine, obiecte în pod, în subsol sau în garaj. Aceste cutii sunt foarte ușor de stivuit și pot proteja diverse obiecte care nu sunt necesare în casă într-o anumită perioadă.

    b) Jucării – Tot mai mulți părinți își dau seama că un copil este atras de cutia în sine, nu doar de obiectul pe care aceasta îl conține. Cu puțină imaginație cutiile pot deveni jucării extrem de captivante pentru copii. Se pot decora, tăia, colora și adapta după bunul plac. Se pot transforma în căsuțe, trenulețe, corturi, pătuțuri pentru păpuși, mașinuțe, basculante etc. Cutiile de diferite dimensiuni sunt folosite în mii de proiecte tip craft pentru copii acasă, la grădiniță sau la școală.

    c) Semne/ pancarte – Cutiile de carton se pot tăia și se pot scrie de oricine are nevoie de un semn sau o pancartă. Este o modalitate ieftină și rapidă de a crea un semn sau un afiș (cum sunt folosite adesea în piețe pentru afișarea prețurilor).

     

    Aceste sunt doar câteva moduri în care oamenii pot folosi cutiile de carton chiar acasă. Fie că vorbim despre bucăți de carton simplu sau cutii de carton ondulat care se pliază, ele pot fi utilizate de mai multe ori. Chiar și atunci când nu mai avem nevoie de ele, cutiile pot fi în continuare utile. Cartonul este reciclabil. Când se produc noi cutii, de multe ori se poate utiliza carton reciclat provenit de la cutii vechi. Acest lucru ajută la protejarea mediului înconjurător, iar pe de altă parte reduce costul de producție a cutiilor noi. Prin urmare, cutiile de carton sunt produse uimitoare ce par a se reinventa la nesfârșit.

     

    Dumneavoastră cum folosiți cutiile în care ați primit produse comandate pe internet?

  • Ambalaje din carton -5 elemente de succes

    Ambalaje din carton -5 elemente de succes


    Când vine vorba despre o cât mai bună ambalare a produselor, cele mai multe persoane au tendința de a lua în considerare doar aspectul estetic. Evident un element vizual bun va atrage cu siguranță clienții, dar soluția unor ambalaje eficiente implică mai mult decât atât.

    Iată câteva aspecte-cheie de care trebuie să țineți cont atunci când alegeți ce este mai bine pentru dumneavoastră, pentru produsele pe care le distribuiți și pentru clienții dumneavoastră.

     

    Țineți cont de aceste lucruri când comandați ambalaje din carton

     

    1. Protecție. Acesta este unul din cele mai importante lucruri la care trebuie să vă gândiți atunci când comandați ambalaje de carton. Un ambalaj bun este acela care oferă maximă protecție produselor în timpul manipulării și transportării. De asemenea, în unele situații este important să alegeți soluții specifice de ambalare, cum ar fi de exemplu cartonul ondulat atunci când transportați mai multe produse pe paleți.

    2. Siguranță. Când căutați cele mai bune soluții de ambalare, este important să vă gândiți la persoanele care vor pune mâna pe produs. De exemplu, dacă este vorba despre un produs ce nu ar trebui manipulat de către copiii, atunci este necesar să identificați acele ambalaje capabile să ofere o protecție sporită împotriva celor mici și curioși. Pe de altă parte, produsul trebuie protejat de anumite condiții care îl pot deteriora, iar aici ne referim la umiditate, oxigen, căldură sau microbi. Acest lucru este esențial dacă vreți să vă asigurați că produsele dumneavoastră vor rămâne în stare perfectă de folosire și vor fi bine păstrate.

    3. Confort. Alegeți pentru produsele dumneavoastră ambalaje ușor de manevrat și care pot fi desfăcute fără probleme chiar și de către persoane mai în vârstă. Orice adult ar trebui să poată desface ușor ambalajul produsului. Mai mult, produsele care pot fi deschise atunci când suntem în mișcare, cum sunt ambalajele tip blister, sunt din ce în ce mai utilizate datorită gradului mare de confort pe care îl implică.

    4. Aspectul eco-friendly. În zilele noastre se pare că toți ochii sunt ațintiți asupra ambalajelor ecologice. Avantajul acestor ambalaje este faptul că pot fi reciclate și reutilizate. 

    5. Mesaj. Trebuie să recunoaștem că ambalajul reprezintă și o modalitate eficientă de a face publicitate produsului. “Ambalajul vinde” – iată un lucru care este din ce în ce mai evident în zilele noastre. De aceeea, atunci când comandați ambalaje pentru produsele pe care le comercializati este important să vă gândiți ce mesaj doriți să transmiteți posibililor cumpărători. Ambalajul eficient trebuie să fie capabil să atragă atenția clientului și să-i comunice câteva informații importante despre produsul din interior – iar acest lucru trebuie să se întâmple în doar câteva secunde. Mesajul trebuie să fie clar, concis și atractiv. În funcție de ambalaj, cumpărătorul poate cumpăra produsul sau nu. Este impresionant cât de puternic poate să fie efectul ambalajului pe care îl alegeți și îl personalizați. Pentru bandă adeziva inscripționata click aici

    Având în minte aceste 5 lucruri, cu siguranță veți reuși să alegeți și să creați soluții de succes pentru afacerea dumneavoastră.

  • Un nou standard ISO 13127:2012 pentru ambalaje destinat protectiei copiilor

     

    Noul standard a fost creat pentru a reduce numarul accidentelor suferite de copii in contactul cu ambalajele. De obicei aceste accidente au survenit in urma folosirii ambalajelor destinate uneltelor de bricolaj, produselor chimice sau a medicamentelor.

    ISO 13127:2012 Packaging — Child resistant packaging (Ambalaje rezistente la manipulare de către copii) se doreste un standard care sa sprijine producatorii in implementarea ambalajelor care sa protejeze copii de accidente.

    Acest standard vine in complementarea unui standard deja existent ISO 8317:2003  Child-resistant packaging (Ambalaje rezistente la manipulare de către copii) si ASTM D3475

    link: wikipedia.org