Etichetă: protejare

  • Ambalaje biodegradabile versus ambalaje degradabile

    Ambalaje biodegradabile versus ambalaje degradabile

    Ambalaje biodegradabile –  iată despre ce vom discută în acest articol. Pentru că azi mai mult decât oricând, toată lumea vorbește despre mediul înconjurător. Astfel a apărut expresia “eco-friendly”, adică "prietenos cu natura". A fi prieten cu natura însemnă să folosim produse de calitate, la prețuri corecte, împachetate în ambalaje biodegradabile sau care provin din reciclare. Atunci când alegeți consumabile de ambalare pentru afacerea dumneavoastră este indicat să efectuați câteva cercetări în primă instanță, cu scopul de a vă impresiona clienții exigenți. Arătați clienților că acordați atenție protejării mediului înconjurător, iar ei vor ști că pot cumpăra de la dumneavoastră având conștiința clară că în acest mod ei înșiși contribuie la protejarea mediului înconjurător.

    Ce înseamnă de fapt protejarea mediului înconjurător folosind ambalaje biodegradabile?

    Există câțiva termeni folosiți în domeniul ambalajelor care fac referire la responsabilitățile de mediu: "reciclare", "reciclabil", "unică folosință", "compostabil" etc. Unele din aceste cuvinte sunt utilizate în mod alternativ, ceea ce nu este corect din punct de vedere tehnic. Să ne uităm de exemplu la diferența dintre "biodegradabil" și "degradabil". Vom observa că există diferențe subtile care au implicații majore în lumea naturală din jurul nostru.

    Orice materiale folosite la fabricarea ambalajelor vor ceda mai devreme sau mai târziu într-o oarecare măsură. În definitiv chiar și pietrele se uzează în timp îndelungat, treptat, sub presiunea apei. Cu toate acestea, atunci când ne gândim la descompunerea responsabilă a materialelor de ambalare, întrebările care se pun sunt: Cât va dura procesul? Care sunt condițiile de mediu necesare care accelerează descompunerea?

    Ambalajele non-degradabile vor crea în mod inevitabil deșeuri care vor continua să existe timp de mai mulți ani în această stare. În schimb, ambalajele ecologice se vor descompune mult mai rapid. Produsele degradabile sau foto-degradabile sunt proiectate să se deterioreze atunci când există condiții de căldură, umezeală sau soare. Asistența mecanică va accelera procesul de strivire a deșeurilor.

    Un sac care este pur și simplu degradabil va arăta destul de rău în urma uzurii, se va rupe în bucăți și va avea un aspect mai zdrențuit, dar din punct de vedere al protecției mediului înconjurător, el se va descompune complet mult mai greu decât materialele biodegradable. Produsele degradabile lăsate pe mormane de gunoi vor fi foarte puțin expuse la soare și la ploaie-elemente necesare care le ajută să se degradeze.

    Produse biodegradabile-sau ce iubesc microbii?

    Pe de altă parte, materialele care sunt biodegradabile sunt ajutate de către microorganisme (alge, fungi și bacterii) să se descompună într-un timp mai scurt. Acești microbi digera produsele aruncate și le ajută să se descompună mai repede. O pungă biodegradabilă se va descompune în mod natural în doar câteva luni, lăsând elementele naturale ca apa, dioxidul de carbon și materialele organice să-și recapete locul în ecosistem. Acest lucru este mult mai sănătos pentru Planeta noastră decât un depozit de deșeuri debordante.

    Ambalajele biodegradabile joacă un rol esențial în compostare. 90% din materialele compostabile sunt convertite în dioxid de carbon în aproximativ 6 luni. Deșeurile alimentare se pot duce la gropile de gunoi, dar din păcate nu se vor descompune rapid dacă sunt înconjurate de materiale non-degradabile.

    De aceea, fiecare firmă trebuie să facă tot ce poate pentru a folosi și a oferi clienților produse sau ambalaje biodegradabile.

    De aceea am inclus în oferta noastră o mulțime de produse eco ce au în componența hârtie reciclată, ambalaje biodegradabile și soluții "prietenoase" cu mediul înconjurător.

  • Ambalaj profesionist – Ambalez deci exist!

    Ambalaj profesionist – Ambalez deci exist!

    Ambalajul nu este doar o cutie. Pe el trebuie să apară mai multe informații suplimentare. Practic el trebuie să fie marcat cu simboluri (cum ar fi simbolul pentru obiecte fragile) și etichete (text, numere de telefon, denumirea companiei). Detaliile au un scop comun: să informeze clientul cu privire la siguranță, sănătate și mediu. Este esențial.

    Nu uitați: Numele companiei, denumirea produsului, greutate sau volum, instrucțiuni de utilizare, eventual țara de origine.

    Ambalaj clasic din cutie de carton

    Multe produse hardware remanufacturate vin în cutii din carton reciclat. Este de fapt o simplă folie de carton, care este pliată sub formă unei cutii și închisă cu bandă adezivă. Această idee de ambalaj are mai multe beneficii: este ieftină, ecologică și simplă.

    Să ne gândim la o companie care livrează produsele în pungi de plastic mici și care dintr-o dată își schimbă strategia și optează pentru cutii verzi personalizate. Cutiile pot avea o culoarea simplă, iar informații pot fi scrise vizibil pe o etichetă separată. Această soluție este un pic mai costisitoare, dar arată foarte profesionist.

    Pungi anti-statice de plastic

    Reprezintă un ambalaj foarte ușor, care nu costă mult, însă este dăunător pentru mediul înconjurător. Componentele it second hand sau recondiționate sunt adesea păstrate și expediate clienților în astfel de pungi anti-statice. Sunt ieftine și ușor de gestionat. De asemenea, ocupă puțin spațiu și se pot depozita cu ușurință în cutii mai mari.

    Ambalaj ecologic

    Pentru a proteja natura, puteți să refolosiți ambalajele vechi sau să alegeți ambalaje reciclate cum ar fi hârtie de cânepă sau hârtie de dud etc. Însă alegerea trebuie să fie profesionistă. Nu trimiteți produsele în cutii folosite care pot ceda sub presiunea greutății în timpul transportului.

    Știați că primele drone din SUA au fost livrate în …cutii de pizza. Acesta a fost un exemplu care a arătat lumii cum creativitatea poate reduce semnificativ costurile de ambalare.

    Fiți creativ! Idei interesante de ambalare a produselor desfăcute

    Iată câteva sfaturi care pot face că ambalajul să iasă în evidență:

    • Ambalajele handmade sunt mai personale
    • Ambalaje funcționale: devin parte a obiectului în sine
    • Un mod de a spune o poveste, de a împărtăși viziunea companiei sau de a informa clientul cum a fost obținut acel produs

    În interiorul cutiei

    Ce puneți în interiorul cutiei arată cât de bine strâns și protejat este produsul. Produsele ambalate nu trebuie să se deplaseze în interior și să se spargă sau să se deterioreze. Există mai multe soluții de materiale de umplutură și în unele cazuri este o idee bună ca un produs să fie protejat de mai multe straturi de cutii, fiecare umplută cu un material diferit.

    • Folia cu bule de aer. Este probabil cel mai uzual material folosit în prezent pentru protecția produselor care se expediază prin curierat.

    • Hârtia. E o idee bună să umpleți cutia în care ați așezat produsul ce urmează a fi livrat cu hârtie mototolită sau mărunțită. Dacă aveți de trimis un singur colet puteți tăia reviste și scrisori vechi.

    • Arahide din spumă. Sunt ușoare, dar uneori dificil de manevrat.

    • Burete. Este ideal pentru protejarea componetelor și aparatelor electronice

    Bonus! Câteva sfaturi în plus

    • Pentru a reduce costurile, personalizați etichetele, dar păstrați o notă simplă și clara.
    • Poziționarea etichetei în partea inferioară a cutiei promovează reutilizarea acesteia.
    • Nu uitați să faceți fotografii frumoase cu ambalajul dumneavoastră, ca parte a campaniei de marketing și publicitate. În cazul în care ambalajul produsului este atractiv și incitant, există mai multe șanse ca el să se bucure de atenție mass-media.

    Spor la ambalare!

  • Saci rafie – ce e atât de interesant la ei?

    Saci rafie – ce e atât de interesant la ei?

    Cautaţi saci rafie (țesătură polipropilenă)? 

    Sacii de rafie sunt ambalaje industriale fabricate din polipropilenă şi se pot folosi pentru o varietate impresionantă de aplicaţii, motiv pentru care sunt atât de renumiţi. 

    Sacii de rafie se folosesc pentru a transporta bunuri între 250 kg şi 2000 kg. Nu se ştie exact când şi cum au apărut prima dată, însă ei au început să fie mai des folosiţi începând cu anul 1940. 

    La început erau fabricaţi din cauciuc PVC şi se foloseau în general în industria cauciucului pentru transportarea unor materiale. După dezvoltarea industriei polipropilenei au început să fie folosiţi din ce în ce mai mult. Sacii de rafie sunt flexibili şi se împachetează uşor atunci când nu sunt utilizaţi. Ocupă puţin spaţiu şi pot fi folosiţi pentru aproape orice fel de produse. Se folosesc în foarte multe domenii inclusiv în industria chimică, farmaceutică, alimentară şi în construcţii. 


    Saci rafie – de ce se utilizează atât de frecvent în industria ambalajelor:

    • sunt 100% reutilizabili şi durabili
    • sunt uşor de curăţat şi pot fi folosiţi pentru protejare împotriva bacteriilor
    • sunt uşori şi ocupă puţin spaţiu când nu sunt folosiţi
    • produsele pot să respire prin acest material de rafie
    • sunt uşor de produs şi de folosit
    • rezistă la rupere, intinder, greutate mare
    • rezistă la temperaturi înalte (se topesc pe la 167 grade Celsius)

    Saci rafie – caracteristici:

    • se pot refolosi
    • nu se degradează dacă stau în ploaie (umezeală)
    • nu se rup uşor
    • pot fi imprimaţi cu diverse mesaje
    • permit conţinutului să respire
    • pot fi parţial transparenţi pentru o prezentare deosebită
    • se pot folosi pentru obiecte voluminoase

    Saci rafie: utilizare


    1. Ambalarea produselor agricole. Sacii de rafie sunt folosiţi în general pentru depozitarea şi transportarea produselor agricole cum ar fi produse acvatice, fructe, legume.
    2. Ambalarea produselor alimentare. 
    3. În domeniul ingineriei geotehnice. Pentru lucrări de irigaţii, drumuri, cai ferate, porturi, mine, clădiri etc.
    4. Transport: parasolare temporare făcute din rafie, diverse genţi de voiaj
    5. Nevoi zilnice. Aproape toată lumea foloseşte sacii de rafie, în magazii, depozite, la casă. 
    6. Sisteme de prevenire a inundaţiilor. Saci de rafie umpluţi cu nisip se pot folosi în construcţia barajelor, pe malurile râurilor, de-a lungul drumurilor şi a cailor ferate. 

    Saci de rafie din materiale ecologice?
    Da. Se pot topi, se pot recicla şi se pot transforma în alte produse. În plus, au o rezistenţă mare şi pot fi utilizaţi de mai multe ori. Dacă sunt utilizaţi în mod corespunzător, pot ţine chiar şi 4-5 ani. 


    Se pot printa?
    Da. Imprimati usor saci rafie cu mesaje simple sau în mai multe culori. 


    Va oferim saci de rafie foarte rezistenţi, de dimensiuni diferite şi în seturi de 400, 500 sau 1000 de bucăţi. Alegeţi varianta care vă avantajează cel mai mult.

  • Cutii carton pentru mutat – cum le alegem?

    Cutii carton pentru mutat – cum le alegem?

    Primăvara este anotimpul ideal când puteți să vă mutați într-o casă nouă. Totul în jurul dumneavoastră parcă vă îndeamnă să faceți acest pas. V-ați săturat să stați închis toată iarna. Acum parcă vreți să fiți mai activ. Ziua se mărește, florile înfloresc, chiar și ceasul își schimbă ora. Inevitabil, acesta este și sezonul în care piața imobiliară începe să se dezamorteasca și să vă ofere noi oportunități.

    Pentru a evita costuri și taxe prea mari, dacă apelați la o firmă de mutări, evitați weekendurile și primele zile ale lunii, perioade când mutările sunt foarte frecvente. Sigur, cei mai mulți dintre noi avem alte considerende după care ne ghidăm când alegem momentul ideal pentru a ne muta într-o altă casă: copiii, soții/ soțiile, locurile de muncă, școala etc.

    Cutii carton pentru mutat – noi sau folosite?

    Cutiile de mutat au în general aceeași greutate și calitate ca și cutiile de transport normale, cu excepția cazului în care intenționați să comandați cutii mai groase (fabricate din mai multe straturi de carton). Întrebarea pe care și-o pun multe persoane care urmează să se mute este: ar trebui să comand special cutii de mutat sau pot să le folosesc pe cele primite de la prieteni, abandonate la magazinul alimentar din colț sau unele mai vechi pe care le am deja prin casă?

    Răspunsul diferă în funcție de costuri și nevoi. În cazul obiectelor și echipamentelor scumpe, fragile sau cu valoare sentimentală pe care vreți să le protejați mai mult, vă recomandăm să fiți precaut și să cumpărați cutii noi de mutat.

    Cutii carton pentru mutat – sfaturi utile

    Când vreți să achiziționați cutii carton pentru mutat, vă recomandăm să țineți cont de următoarele sfaturi:

    • Cumpărați cutii mici de mutat. O cutie nu ar trebui să cântărească mai mult de 20 – 22 kg. Chiar dacă angajați o firmă de mutări și mai multe persoane ar putea căra o cutie, s-ar putea să fie nevoie ca la un moment dat să o mutați dumneavoastră singur dintr-o cameră în altă. Prin urmare, nu împachetați lucrurile de mutat în cutii mult prea grele.
    • Cu toate acestea, unele cutii vor fi inevitabil mai grele (mai ales cele în care transportați echipamente electronice). Ar trebui să încercați să limitați cât mai mult numărul acestora.
    • Folosiți cutii adecvate pentru a împacheta cărțile, obiectele de bucătărie, vesela și aparatele electrocasnice mici.
    • În cutii ceva mai mari puteți pune haine, oale, tigăi și electronice.
    • Pentru mutarea lămpilor mari, a lenjeriilor de pat și a aparatelor de bucatarie mari comandați cutii mai lărgi.
    • În cazul cutiilor prea mari, nu este indicat să le umpleți la maxim deoarece pot fi foarte grele. Pernele, jucăriile, păturile mari ar trebui puse organizat în cutii adecvate.
    • Cutiile tip șifonier pot avea dimensiuni diferite. Au o bară de metal în partea de sus și arată ca un dulap în partea inferioară. Sunt excelente pentru transportarea costumelor și a altor haine pe care nu vreți să le aplatizați. Din păcate ele ocupă destul de mult spațiu, pe care ați putea să-l economisiți dacă ați împacheta hainele și le-ați așeza într-o cutie normală.
    • Comandați cutii cu mânere în care puteți pune tablouri, cărți, dosare. Le veți muta ușor și le veți găsi rapid după ce vă mutați.
    • Cutii cu separatoare. Sunt ideale pentru a transporta paharele, sticlele sau alte obiecte fragile. Verificați ca toate cutiile cu obiecte fragile să fie ușor de manevrat.
    • Etichetați cutiile pentru a ști ce conține fiecare. În acest fel, vă fi mult mai ușor să găsiți ceea ce aveți nevoie. Pentru acest lucru foarte utile și versatile sunt imprimantele de etichete (click aici pentru detalii si pret). 
    • Comandați separat bandă de legat, coliere sau folie cu bule de aer pentru protejarea obiectelor fragile pe care le veți muta în noua locuință.
  • Cutii pentru jucarii – ieftin, sigur, flexibil si distractiv

    Cutii pentru jucarii – ieftin, sigur, flexibil si distractiv

    Cutii pentru jucarii – iata o idee foarte buna de reciclare a cartonului. 

    Cine crede că o jucărie trebuie să fie scumpă pentru a fi utilă și iubită de un copil? Azi aproape orice părinte are sau intră în contact cu diferite cutii de carton pe care le poate recicla și transforma în jucării speciale ce îl vor iniția pe cel mic în tainele lumii acesteia și îl vor ajuta să o descopere mai bine … în stilul său.

    Cutii pentru jucarii din carton

    Jucăriile distractive, create manual într-o notă personală sunt ușor de realizat. Ingredientul magic: cartonul.

    Este simplu de folosit și ușor de găsit – sub forma tuburilor de la hârtie igienică, a cutiilor mari folosite la transport, a celor mai mici utilizate pentru ambalarea unor produse alimentare etc. Cartonul nu doar că este gratuit, dar este disponibil sub mai multe forme, dimensiuni și grosimi. Îndoiți-l, tăiați-l, vopsiți-l și lipiți-l cum doriți pentru a crea tot felul de jucării. Cutiile de cereale pot fi transformate cu ușurință în cuburi pe care cei mici le vor stivui unele peste celelalte. Cu tuburile de la rolele de hârtie igienică se poate confecționa un telescop, un binoclu sau un monoclu. După ce veți realiza primele jucării din carton și veți vedea cât de distractiv și ușor este, va fi greu să vă opriți, căci există nenumărate idei ce merită puse în practică. 

    Cartonul – materie primă pentru cutii pentru jucarii

    Prin anii 1600 chinezii inventau cartonul. Englezii au dus mai departe această invenție și au realizat prima cutie de carton în scop comercial în anul 1817. Hârtia plisata, care era în sine o formă inițială de carton ondulat, a servit la început ca și garnitură pentru pălăriile bărbătești. În 1870 cartonul ondulat se folosea pentru protejarea articolelor din sticlă în timpul transportului. Prima cutie într-adevăr eficientă a fost produsă pentru prima dată de americanul Robert Gair în 1879. Această cutie putea fi pliată cu ușurință, iar apoi adusă din nou în starea inițială. Ulterior au urmat cutiile din carton din ce în ce mai rafinate. Ele au înlocuit treptat lăzile grele din lemn, fiind mai ușor de utilizat și mai ieftine de produs. De atunci, cutiile de carton au fost apreciate datorită faptului că sunt rigide, rezistente, ușoare, ieftine și reciclabile.

    De-a lungul anilor, părinții și copiii au intuit posibilități inerente de a recicla cutiile din carton în jucării distractive. Rigiditatea, rezistența, versatilitatea, greutatea scăzută și disponibilitatea sunt factori transformă cutiile din carton în elemente de succes ce ajută la crearea unui număr infinit de posibilități care se adaptează ușor jocului creativ.

    Cutiile de pantofi se pot transforma rapid în machete și scenete. Cutiile mici pot lua formă de căsuțe de păpuși și piese de mobilier (pătuț, scaun, masă etc). Desenați roți sau alte elemente pe cutii din carton, iar mai apoi le puteți transforma ușor în automobile, trenulețe, aragazuri, televizoare, frigidere, mașini de spălat etc. Decorați-le împreună cu cel mic și simțiți bucuria cu care acesta întâmpină fiecare lucru nou.

    Este nevoie doar de puțină imaginație pentru ca orice cutie din carton să prindă viață și să capteze atenția și interesul celor mici. Este uimitor cât de iubite pot fi aceste cutii pentru jucarii. Și cel mai important lucru este că sunt sigure. Cei mici nu se taie în carton, nu se lovesc de el pentru că este ușor, îl pot muta dintr-un loc în altul.

    În interiorul unei cutii mari de carton, un copil ajunge într-o lume a lui, una în care orice este posibil. Se apropie 1 Iunie – Ziua Internațională a Copiilor, ziua veseliei și a zâmbetelor inocente ale unor oameni mici cu aspirații mari.

    Fabrica de Ambalaje PAFF le dorește tuturor copiilor La mulți ani!