Reciclare carton – opţiune benefică pentru orice afacere

reciclare carton

Optaţi pentru reciclare carton şi firma dumneavoastră că avea de câştigat. De ce? Discutăm pe larg în acest articol despre motivele pentru care orice firmă din România şi de oriunde ar trebui să se implice activ în protejarea mediului înconjurător prin reciclare. Afacerile cu magazinele online sunt în plină expansiune, iar produsele circulă între vânzători şi cumpărători ambalate de cele mai multe ori în cutii de carton. Asta înseamnă că zilnic există mii de cutii de carton care se aruncă la gunoi!

Cei mai mulţi dintre noi înţelegem că reciclarea aduce beneficii majore mediului înconjurător prin reutilizarea materialelor existente şi prin reducerea cererii de resurse naturale. Cu toate acestea, când ne raportăm la o afacere este bine de ştiut că reciclarea este o opţiune inteligentă care poate determina succesul unei firme. Iată mai departe câteva motive pentru care companiile ar trebui să recicleze şi să se implice în diferite activităţi de reciclare carton şi protejare a mediului înconjurător. 

Reciclare carton –  De ce?

Cel mai frecvent material de reciclare în cadrul unei companii este cartonul. Cele mai multe companii primesc aproape zilnic colete (produse ambalate în cutii de carton) iar cea mai mare parte din aceste ambalaje trebuie aruncate. După deschiderea pachetelor de cele mai multe ori ambalajele nu mai sunt utile. Cartonul ocupă mult spaţiu şi poate fi reciclat din mai multe motive.

  1. Reciclare carton din considerente legate de costuri. Firmele care aleg să arunce pur şi simplu la gunoi deşeurile din carton vor trebui să plătească taxe verzi suplimentare. Utilizarea unui serviciu de reciclare este însă o opţiune eficienţă din punct de vedere al costurilor şi funcţionează ca modalitate de reducere a cheltuielilor cu deşeurile. Lucrul acesta va duce la reducerea costurilor de operare în general, ceea ce în final ar putea însemna creşterea profiturilor pentru o afacere.
  2. Reciclare carton din perspectiva relaţiilor cu publicul. Firmele care demonstrează că sunt interesate de practicile ecologice şi că acţionează ţinând cont de mediul înconjurător se bucură de o încredere şi apreciere mai mare din partea clienţilor şi colaboratorilor. Practic clienţii tind să cumpere produse şi servicii de la acele firme care promovează o politică de protecţie a mediului înconjurător. Azi relaţiile publice pot juca un rol deosebit de important în atragerea de oportunităţi de afaceri pentru că multe persoane preferă să lucreze cu instituţii şi organizaţii atente la mediul înconjurător. 
  3. Reciclare carton sau soluţii de ambalare mai ieftine. Firmele primesc colete în fiecare zi, dar cele mai multe dintre ele expediază la rândul lor alte pachete la clienţii, furnizori şi parteneri de afaceri. Prin contribuirea la reutilizarea materialelor, firmele vor putea să acceseze soluţii de ambalare mai ieftine. Ambalajele reciclate sunt în general mai ieftine şi contribuie la reducerea costurilor de exploatare. 


Sigur că reciclarea materialelor este benefică pentru mediul înconjurător, însă aceasta poate fi şi o opţiune de bun-simţ privind dintr-o perspectivă business. Motivele de mai sus demonstrează acest lucru şi orice firmă ar trebui să ia act de acestea atunci când analizează modul în care trebuie să se ocupe de eliminarea deşeurilor.  

Polipropilena pentru saci depozitare produse agricole

polipropilena

Sacii de rafie se mai numesc saci polipropilena şi sunt disponibili pe site-ul fabricii de ambalaje PAFF. După cum le spune şi denumirea ei sunt fabricaţi din polipropilena 100% pură, care este un produs pe bază de petrol. Fibrele pure reprezintă un material foarte versatil care se foloseşte de altfel pentru o serie de aplicaţii mult mai complexe decât sacii de rafie. Se mai pot folosi pentru fabricarea produselor de tencuială, a plăcilor de beton sau pardoseală, pentru plăci de acoperiş, structuri de reţinere a apei, diverse soluţii impermeabile şi multe altele. Faptul că există atât de multe utilizări pentru fibrele de polipropilena ne duce imediat cu gândul la faptul că acestea sunt extrem de durabile ca materii prime. Toate aceste lucruri şi valabile şi pentru sacii de rafie.

Sacii de rafie pe care îi comercializăm sunt ţesuţi cu fibre de polipropilena, fabricată din răşină de polipropilena extrudată realizată din materii prime petroliere. Pentru că vorbim despre un produs petrolier, materiile prime folosite la fabricarea de saci au preţuri care fluctuează. Din această cauză şi preţurile pentru sacii de rafie variază, fiind influenţate de piaţă de petrol de la nivel mondial. Cu toate acestea, noi ne străduim să oferim de fiecare dată cele mai accesibile soluţii şi să  asigurăm doar produse de cea mai înaltă calitate. 

Polipropilena ţesută este un polimer termoplastic şi chiar dacă este ţesută are mai multe utilizări – se poate folosi inclusiv pentru etichetare şi ambalare, pentru industria textilă cum ar fi frânghie, covoare, lenjerie de corp termică, fabricarea produselor de papetărie, din hârtie şi plastic. Polipropilena pe care o folosim  la fabricarea de saci polipropilena, este un polimer adiţional realizat din propilenă de monomer, este foarte robustă şi rezistentă la solvenţi chimici, baze şi acizi, fiind soluţia perfectă pentru depozitatea şi protejarea produselor, indiferent de natura lor. Sacii se deteriorează dacă sunt expuşi la razele UV pentru o perioadă îndelungată, dar chiar şi aşa vor rezista o bună bucată de vreme. 

Saci polipropilena – De ce sunt eficienţi ca soluţie de ambalare?

– indice ridicat de topire cu densitate scăzută

– sunt fabricate dintr-un material non-toxic

– nu se decolorează

– sunt 100% reutilizabili şi foarte rezistenţi

– sunt uşor de curăţat şi anti-bacterieni

– au o greutate scăzută şi ocupă puţin spaţiu

– permit conţinutului să respire

– sunt uşor de fabricat şi reprezintă un material rentabil

– au o excelentă rezistenţă la presiune şi nu se deteriorează uşor

– rezistă la temperaturi ridicate, având un punct de topire la 167 grade Celsius

– sunt rezistenţi la majoritatea subsantelor alcaline, la acizi, solvenţi organici şi agenţi de degresare


Contactaţi fabrica de ambalaje PAFF pentru saci rafie. În oferta noastră veţi găsi saci de rafie cu testatura polipropilena de dimensiuni diferite (de exemplu 500 x 1000 mm, 500 x 800 mm, 800 x 1600 mm, 900 x 1100 mm etc. Pentru depozitarea produselor agricole ce tip de saci polipropilena aveţi nevoie?

Impachetare – Cum puteţi reduce costurile de transport?

impachetare

La prima vedere pare destul de simplu să calculezi costurile de impachetare şi transport. Până la urmă totul se rezumă la preţul materialelor de ambalare, nu-i aşa? 

Ei bine, nu! Multe firme care activează în mediul online consideră că dacă optează pentru cutii mai ieftine vor reuşi să economisească bani. Dar lucrul acesta nu este adevărat. Pe termen lung s-ar putea să ajungeţi să plătiţi mai mult dacă alegeţi soluţii ieftine de împachetare şi de calitate îndoielnică. 

În loc să vă concentraţi pe costul materialelor de impachetare, iată la ce întrebare ar trebui să răspundeţi: “În ce măsură schimbarea materialelor de impachetare influenţează strategia noastră de impachetare şi transport?” Dacă produsele dumneavoastră ajung defecte, distruse, sparte sau deteriorate la destinaţie cel mai probabil veţi pierde din credibilitate. Clienţii nu vor mai avea încredere în dumneavoastră şi în serviciile pe care le oferiţi. Riscaţi să vă pierdeţi clienţii şi în definitiv să înregistraţi pierderi mari. 

Sfaturi care vă pot ajuta să optaţi pentru un sistem de impachetare profitabil

  1. Folosiţi cutii noi de carton pentru obiectele grele sau fragile. Când cumpăraţi cutiile uitaţi-vă la cât sunt de rigide. Există cutii mai ieftine realizate dintr-un singur strat de carton ondulat şi există cutii foarte rigide realizate din trei straturi de carton ondulat. Pentru obiecte grele şi fragile veţi opta pentru a două variantă chiar dacă aceste cutii sunt puţin mai scumpe comparativ cu cele într-un singur strat. Evident vor fi mai rezistente şi vor oferi protecţia de care aveţi nevoie. Dacă vreţi să economisiţi bani optând pentru cutii ieftine, aplatizate, îndoite, subţiri, folosite de mai multe ori, în cele din urmă riscaţi să vă puneţi în pericol vânzările şi profiturile.
  2. Pentru impachetare evitaţi să umpleţi prea mult o cutie sau din contră să nu o umpleţi în mod corespunzător. Cel mai bine este să evitaţi să umpleţi prea mult o cutie cu diferite materiale aşezate pe lângă produsul propriu-zis, în caz contrar aceasta se va rupe mai uşor, iar conţinutul va avea de suferit. Pe de altă parte nu este de dorit să lăsaţi produsul să se mişte în voie într-o cutie pentru că nu este bine susţinut de alte materiale de protecţie. În această situaţie cutia se va îndoi cu uşurinţă acolo unde nu există materiale de umplutură, iar produsul se poate deteriora în timpul transportului pentru că nu este bine ţinut în loc. 
  3. Ţineţi minte regula de impachetare “5cm”. O regulă pe care ar trebui să o respectaţi atunci când expediaţi produsele clienţilor dumneavoastră este de a vă asigura că în jurul articolului există material de protecţie de minim 5 cm. La fel între materialul de protecţie şi cutie ar trebui să existe încă 5 cm distanţă. Sigur în funcţie de durabilitate, formă şi caracteristicile produsului, aceste linii directoare pot varia. 
  4. Impachetare cu stratificare corespunzătoare. Cel mai bun material de protecţie trebuie aşezat cel mai aproape de produs. De exempu, o folie cu bule de aer asigură o protecţie mai mare comparativ cu nişte materiale de umplutură din hârtie, ceea ce înseamnă că trebuie să înfăşuraţi prima dată produsul în folie şi apoi, pe lângă el să adăugaţi hârtia. 

Pungi ziplock pentru conservarea semințelor

Pungi ziplock fermoar zip

Vă întrebați cum ați putea să folosiți pungi ziplock pentru depozitarea semințelor? Foarte ușor. Vă prezentăm mai jos câteva sfaturi despre cum puteți păstra semințele în cele mai bune condiții folosind aceste pungute cu fermoar. 
  
 A venit primăvară, anotimpul când natura prinde viață și ieșim în grădină pentru a planta răsaduri de flori sau legume. Veți avea nevoie de semințe. Fie că anul acesta le veți folosi pe cele cumpărate direct din comerț, fie că aveți deja semințe recoltate de anul trecut, credem că este un moment potrivit pentru a afla câteva lucruri interesante despre cum puteți depozita semințele în cele mai bune condiții, folosind pungile ziplock. 
  

Pungi ziplock – de ce sunt utile în conservarea semințelor? 

  •  Sunt practice. Le depozitați ușor; nu ocupă spațiu. 
  •  Feresc semințele de umiditate.  
  •  Sunt ieftine și la îndemână. 
  •  Puteți vedea prin ele. 
  •  Puteți scrie pe ele detalii privind data recoltării sau denumirea plantei. 
  •  Vă permit să vă organizați mai bine în ceea ce privește păstrarea semințelor.  
  •  Sunt ușor de folosit. 

9 sfaturi de conservare a semințelor in pungi ziplock

  1. Indiferent de locul în care păstrați semințele, acesta trebuie să fie uscat și rece. Asta pentru că umiditatea și căldura sunt factori ce le reduc drastic termenul de valabilitate. 
  2. Păstrați semințele în pungi ziplock. O altă soluție ar fi să folosiți borcane cu capace închise etanș.  Frigiderul este în general cel mai bun loc pentru a păstra semințele.  
  3. Dar țineți-le departe de congelator.  
  4. Pentru ca semințele să rămână uscate o perioadă mai lungă de timp puneți două linguri cu vârf de lapte praf într-un șervețel cu patru straturi, împachetați și așezați-le alături de semințe în pungi ziplock. Mai puteți folosi și pachețele de silicagel. Pentru rezultate maxime ar trebui să înlocuiți laptele praf sau pachețelele de silicagel din pungile ziplock la fiecare 6 luni.  
  5. Pentru o bună organizare, puneți împreună semințele recoltate în același an și scrieți pe punguțele cu fermoar data. Cele mai multe semințe rezistă în medie 3 ani și le veți putea recunoaște ușor atunci când trebuie să le plantați.  
  6. Când vreți să plantați semințele, scoateți recipientele (pungi ziplock, borcane, sticle) cu semințe din frigider și lăsați-le închise până când acestea se încălzesc la temperatura camerei. În caz contrar, umezeaza din aer va condensa pe semințe, astfel că acestea se vor lipi unele de altele.  
  7. Dacă recoltați semințe din propriile culturi, puneți-le pe un ziar sau pe o hârtie și lăsați-le la uscat, la aer, cel puțin o săptămâna. Notați pe ziar de la ce plante provin semințele ca să nu le încurcați. Împachetați semințele uscate în plicuri, pungi mici de hârtie sau de plastic (ar trebui să fie perfect uscate pentru ca umezeală să nu pătrundă înăuntru) și etichetați-le cu denumirea plantei, data și orice alte informații relevante. Rețineți că dacă veți dori să recoltați și să depozitați propriile semințe, va fi nevoie să plantați soiuri cu polenizare liberă, nu hibrizi.  
  8. După recoltare, semințele se mai pot usca pe prosoape de hârtie. Când se vor usca se vor lipi de prosop, iar mai departe va trebui să le rulați ușor pentru a le păstra.
  9. Când vreți să le plantați, rupeți câte puțin din prosopul de hârtie și așezați semințele direct așa în pământ.  

Pentru pungi ziplock dimensiuni mici de 40x60mm click aici

Succes la plantare și recoltă bogată! 

De ce există nevoia de ambalare și cum ne ajută

De ce există nevoia de ambalare?

Cutii din carton folosite la ambalarea produselor pentru mutare si relocare

Nevoia de ambalare e normală și o avem prezentă în viața de zi cu zi chiar dacă nu îi acordăm un credit prea mare. Însă atunci când trebuie să te muți sau să trimiți un pachet, aceasta devine indispensabilă. Chiar dacă pare un proces deosebit de simplu, pentru a putea proteja toate produsele pe care le ambalezi, trebuie să respecți o mulțime de reguli.

Ambalarea este necesară pentru o mulțime de activități și motive. Aceasta închide și protejează produse care urmează a fi distribuite, ajută la depozitarea elementelor pe care nu le folosești în casă, la depozitarea produselor pe rafturile magazinelor sau chiar la vânzarea unui anumit produs.

Atunci când împachetarea este folosită pentru protecția unui produs pus la vânzare, modul de împachetare poate fi un adevărat instrument de marketing, cutiile putând să conțină imagini, mesaje și informații.

Așadar, în câteva cuvinte simple, ambalarea ajută la protecție, la depozitare, la păstrare, la transport, la informare și chiar la vânzări.

O scurtă istorie despre ambalare.

Ca orice altă activitate și orice alt element din viața noastră, ambalarea are o istorie și în ciuda simplității procesului, istoria este destul de bogată. Astfel, pentru a descoperi rădăcinile acestei activități, trebuie să mergem până în antichitate, atunci când materialele naturale erau principalele elemente folosite la ambalarea și protecția diverselor produse valoroase. Arheologii au găsit destul de multe coșuri din păpuriș, genți țesute și vase din lut, care arată exact modul în care strămoșii noștri își păstrau alimentele și diversele elemente de valoare.

Procesul de ambalare cu hârtie este mult mai recentă. Astfel, prima atestare a unor obiecte ambalate în hârtie este din 1035, când un călător din Persia a scris că în Cairo, i s-au vândut legume și condimente învelite în hârtie.

Protecția produselor la ambalare.

O ambalare corectă a unui produs, îi poate oferi atât protecție împotriva elementelor naturale, cum ar fi oxigenul, vaporii de apă sau firele de praf, cât și protecție împotriva șocurilor fizice, care ar putea duce la distrugere sau la deteriorare. În funcție de produsul care se află în pachet, diversele tipuri de protecție sunt fie mai importante, fie mai puțin importante. Spre exemplu, în cazul produselor farmaceutice este deosebit de important să existe o protecție cât mai bună împotriva apei, a oxigenului și a elementelor microscopice, în timp ce, în cazul produselor din sticlă, protecția fizică, împotriva șocurilor mecanice, a temperaturii ridicate sau a vibrațiilor, este mult mai importantă.

O altă protecție, importantă pentru majoritatea produselor, este protecția împotriva manipulării. În cazul produselor de larg consum, există șansa să fie manevrate de zeci, sau chiar sute de oameni, până să ajungă la destinație. Un ambalaj corect, poate îndepărta orice risc survenit din acest lucru și îi poate oferi beneficiarului final un produs de cea mai bună calitate.

Ambalarea este, așadar, unul dintre elementele principale ale vieții, ce reușește să susțină societatea mult mai puternic decât am crede inițial.