Cutii transport – Esenţiale pentru orice magazin online

Potrivit revistei Brand Packaging, 25% dintre clienţii loiali unui brand ezită în cumpărarea unui produs al cărui ambalaj este deteriorat.

25% reprezintă un procent uimitor care pune pe gânduri orice magazin distribuitor şi ne îndeamnă să recunoaştem că alegerea soluţiilor potrivite de ambalare a produselor reprezintă un factor cheie în dezvoltarea încrederii într-un brand şi în susţinerea unor vânzări sănătoase pe termen lung. Până la urmă, consumatorii au îndoieli dacă să cumpere sau nu un produs atunci când acesta are ambalajul deteriorat sau inestetic. Prin urmare, e esenţial să cumpăraţi şi să folosiţi cutii transport adecvate.

Există mai multe cauze ce stau la baza deteriorării produselor. Modul în care le împachetăm joacă un rol esenţial. Şi când ne referim la ambalare avem în vedere atât formele interioare şi exterioare ale ambalajului cât şi forma de împachetare. 

Cutii transport pentru produse livrate prin curier


Numeroase magazine clasice au implementat deja serviciul de livrare prin curier. Alte magazine s-au născut direct pe internet şi activează exclusiv online. În aceste situaţii problema alegerii ambalajelor este esenţială. Aveţi o comandă online şi vreţi să expediati un produs. Faceţi comandă la curier, ambalaţi produsul şi îl predaţi. Coletul ajunge în maşina curierului, apoi în depozitul companiei de curierat, trece pe banda de sortare şi este încărcat într-un camion. Din camion se descarcă în depozitul sediului local de unde este apoi din nou preluat de o altă maşină pentru a fi dus la client. Iată prin câte locuri şi prin câte mâini trece un colet ca să ajungă la clientul final. Vă daţi seama cât de important este modul în care îl ambalaţi? 

Alături de el sunt sute şi mii de alte colete. Modul în care ambalaţi produsul reprezintă cu adevărat o provocare mai ales dacă distribuiţi produse fragile ca echipamente electronice şi electrocasnice, vase din ceramică, sticle cu diverse lichide etc.  

Soluţii interioare de ambalare pentru cutii transport


Ne referim aici la totalitatea materialelor de protecţie din interiorul ambalajului. Dacă nu alegeţi corect materialele de ambalare interioare sau exterioare pot apărea mai multe probleme. Astfel, unele produse îşi pot schimba poziţia în timpul transportului şi se pot zdrobi. Cutiile în care se află produsele se pot rupe sau se pot turti. 

Există o serie de materiale de umplutură foarte eficiente, care va ajută să asiguraţi mai bine produsul la transport. Astfel de materiale pot fi: folii cu bule de aer, saci mici umflaţi, inserţii ştanţate, paravane, separatoare, tampoane, spumă, fulgi şi folii din polistiren, fulgi peanuts.

Soluţii exterioare de ambalare pentru cutii transport


Cel mai adesea în urma transportului pot apărea probleme în ceea ce priveşte materialele exterioare de împachetare. Pentru a evita accidentele şi reclamaţiile clienţilor optaţi pentru materiale exterioare solide, fiabile şi de calitate. Nu alegeţi în funcţie de cel mai mic preţ. De exemplu, dacă trebuie să expediaţi echipamente electronice ca laptopuri, imprimante, calculatoare, ar trebui să comandaţi cutii de carton în 3 straturi şi nu într-un singur strat pentru a plăti cât mai puţin. Pot interveni apoi şi alte diferenţe de calitate între producători. Este recomandat să alegeţi un producător de ambalaje de încredere şi cu experienţă. 

O evaluare exigentă a materialelor de ambalare vă oferă siguranţa că produsele vor rezista mult mai bine începând cu faza de producţie şi până la punerea în vânzare pe rafturile magazinului. 

Forme de ambalare


Evitaţi formele de ambalare complicate căci acestea sunt ineficiente. Vor fi manipulate mai dificil. Când produsul ajunge la raft el trebuie să aibă măsuri adecvate (adâncime şi înălţime) astfel încât să fie cât mai bine prezentat şi să atragă atenţia clienţilor. Luând în considerare aceste lucruri, tot mai mulţi producători aleg soluţii de ambalare gata de pus în raft pentru ca ambalajele să răspundă în acelaşi timp nevoilor de transport şi prezentare.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.